MEN a publicat procedurile privind școlarizarea românilor de pretutindeni în anul de învățământ 2017 – 2018

men

Ministerul Educației a publicat procedurile privind școlarizarea românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018.

Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au aprobat, prin ordin comun, metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018.

În raport cu anul precedent, metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat din România introduce câteva elemente de noutate prin care se urmărește facilitarea accesului la studii.  În primul rând, concursul de admitere la studii universitare de licență a românilor de pretutindeni se va realiza de către universități, pe locurile alocate românilor de pretutindeni, pe baza concursului de dosare și a criteriilor stabilite de acestea.

Pentru anul universitar 2017 – 2018  candidații au ocazia să aplice pentru un număr nelimitat de universități, domenii și specializări, situație restricționată în anii anteriori la un singur domeniu și cel mult trei instituții de învățământ superior.

Totodată, au fost reduse costurile de timp sau deplasare pentru depunerea dosarelor de candidatură, fiind aprobate următoarele modalități: electronic (pe o adresă de e-mail stabilită de instituția de învățământ superior), prin poștă pe adresa universităților, la târgurile educaţionale organizate pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit legislaţiei în vigoare și la sediile extensiunilor universitare care funcționează pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, tinerii din Republica Moldova pot trimite dosarele pe e-mail ([email protected]), la Ministerul Educației Naționale, în timp ce candidații din diaspora au la dispoziție adresa [email protected] sau misiunile diplomatice ale României din țările învecinate/străinătate, care vor transmite dosarele la minister și de aici mai departe la instituțiile de învățământ superior dorite. Pe aceleași adrese pot fi solicitate și detalii suplimentare sau clarificări privind procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul de stat din România.


În ceea ce privește școlarizarea în învățământul preuniversitar, elementul de noutate din metodologia de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018 vizează tot modalitatea de depunere a dosarelor de candidatură pentru toți românii de pretutindeni. Mai exact, dosarele cu acte de studii vor fi transmise direct sau prin poștă, în perioada  10 – 17 iulie, fie la Inspectoratul Școlar Județean Iași (str. Nicolae Bălcescu 26, Iași 700117), fie la Ministerul Educației Naționale (str Spiru Haret, nr 10). MEN va înainta ulterior dosarele de candidatură către ISJ Iași, în vederea desfășurării concursului de admitere computerizat.

Pentru anul universitar 2017-2018, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 136/2017 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2017-2018, au fost alocate românilor de pretutindeni  în învățământul preuniversitar 1.800 de locuri. Dintre acestea, 950 de locuri sunt fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă, iar 850 de locuri sunt fără plata taxelor de școlarizare și fără bursă.

În învățământul superior au fost alocate 3.705 locuri pentru studii de licență, repartizate astfel: 1.890 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă și 1.815 locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă. Pentru studii de master și rezidențiat au fost aprobate 2.000 de locuri: 1000 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă și 1.000 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă. Pentru studii de doctorat, Ministerul Educației acordă 170 de locuri, din care 50 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă și 120 locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 22 iunie 2017

Actualitate

» MEN a publicat procedurile privind școlarizarea românilor de pretutindeni în anul de învățământ 2017 – 2018
» Gorghiu: Dacă PNL va propune un premier, acesta va fi Ludovic Orban
» Ministerul Justiției: Pe 28 iunie și 3 iulie, dezbateri asupra modificării prevederilor referitoare la abuzul în serviciu
» AFM: 391 de dosare acceptate în Rabla şi Rabla Plus. 247 de dosare au fost aprobate pentru Casa Verde
» Iohannis, înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni: Noul premier trebuie să aibă o majoritate parlamentară în spate
» Persoanele cu dizabilități pot depune cereri pentru eliberarea cardului european pentru dizabilitate
» Iohannis: Discuția despre demisiile miniștrilor este artificială; n-o să numesc miniștri pentru două zile
» Informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă
» ÎCCJ respinge cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Ghiță în dosarul “Ponta-Blair”
» Alina Petrescu: 20 de miniștri și-au depus la Cabinetul premierului cererile de retragere a demisiei
» Ajutorul de stat pentru motorină a ajuns în conturi
» Administraţia Prezidenţială a anunţat ordinea consultărilor de la Cotroceni
» Criză diplomatică în Golf: SUA își intensifică eforturile pentru detensionare

Publireportaj

» Lansare de carte la „Aman“
» E vremea atelierelor de vară la Muzeul Olteniei!
» Voluntariatul ca mod de viață, la „Aman“
» Destinaţii turistice pentru o vacanţă ideală

Local

» Amintirile unui mehedinţean deportat în Bărăgan

Dolj

» Aproape 30 de ani de pușcărie pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul“
» Ford ar urma să producă zilnic 500 de mașini EcoSport, la Craiova
» Bolovani de râu în loc de asfalt pe străzile Craiovei
» Marcajele rutiere şi parcările, bătaie de joc pe Calea Bucureşti
» Trei elevi de 15 ani s-au înecat după ce s-au întors de la examen
» Realitatea înfiorătoare din căminele de nefamilişti craiovene
» Festival de foclor român şi bulgar
» Dolj: Consultații gratuite pentru gravidele din comunități defavorizate
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» Craiova: Minori cercetaţi pentru furt

Gorj

» Cristian Toader Pasti pleacă de la conducerea Parcului Industrial de la Bumbeşti-Jiu
» Primarul din Teleşti a demisionat repede din funcţie, pentru a putea să candideze din nou, în 2020
» Peste 10.000 de turişti, aşteptaţi la Festivalul „RomânIA Autentică“
» Liderul PNŢCD Gorj, condamnat la închisoare cu suspendare
» UPDATE – Gorj: Fost consilier judeţean, mort în urma unui accident produs la Iezureni
» Ziua Internaţională Antidrog, la Târgu Jiu

Olt

» Ovidiu-Ștefan Ciobanu, noul Prim Adjunct al ISU Olt

Mehedinţi

» Procurorii DNA au reţinut un avocat din cadrul Baroului Mehedinţi
» Cercetaţi pentru extrageri frauduloase din două bancomate
» Jandarmii asigură măsurile de ordine publică la Festivalul Tradițional al Mesteșugarilor

Vâlcea

» Vâlcea: Prins după ce a furat 350 de lei dintr-un autoescavator
» Femeie urmărită pentru o tâlhărie comisă în Grecia, depistată de poliţişti în Rîmnicu Vâlcea

Sport

» Dorel Stoica: Sperăm să ducem echipa în Liga a III-a
» Băluță: Trebuie să ne autodepășim anul acesta
» Fotbal / Mangia l-a propus Craiovei pe Gianmarco Ingrosso
» Fotbal / Vali David, la Repriza de Sud
» Fotbal / Silviu Lung jr., la prima experiență peste hotare

Bani & Afaceri

» Mergi să ceri reducerea impozitului pe locuință și te trezești cu majorare

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Vinete umplute cu legume și ton
» Horoscopul de weekend
» Alergiile nu ţin cont de vârstă

Top