6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele României pleacă într-o vizită în Republica Federală Germania

Președintele României pleacă într-o vizită în Republica Federală Germania

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 19-21 iunie, o vizită în Republica Federală Germania.

Vizita în Germania va avea loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea și parteneriatul în Europa dintre România și Germania, precum și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Cu prilejul vizitei, Președintele României va avea întrevederi, în data de 19 iunie, cu Președintele Frank-Walter Steinmeier și cu Cancelarul Angela Merkel. Agenda întrevederilor va fi axată pe aprofundarea relației bilaterale cu caracter strategic dintre România și Germania, cât și pe abordarea principalelor subiecte aflate pe agenda europeană, respectiv internațională. Întrevederea cu Cancelarul Angela Merkel va fi urmată de declarații comune de presă.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului și expulzării, care va avea loc la Berlin, la Muzeul Istoric German, în data de 20 iunie. Cu această ocazie, Președintele României va susține principala alocuțiune din cadrul ceremoniei.

Președintele Klaus Iohannis va mai participa, în cadrul vizitei, la sediul Ambasadei României la Berlin, la două momente simbolice.

Primul eveniment este dedicat aniversărilor din cadrul relației bilaterale din acest an, marcate printr-o expoziție fotografică și documentară cu titlul ’50-25-10: România — Germania — Uniunea Europeană. Trei repere într-o istorie comună’, care va fi inaugurată de Președintele României.

În cadrul celui de-al doilea moment va avea loc înmânarea Ordinului ‘Sfântul Gheorghe’, decernat la data de 3 februarie 2017 de către Balul Operei ‘Semper’ din Dresda, eveniment la care Președintele Klaus Iohannis nu a participat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS