20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProiectul de lege privind graţierea, pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor

Proiectul de lege privind graţierea, pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor

Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate ar putea fi discutat, astăzi, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, acesta fiind pe ordinea de zi a şedinţei comisiei, anunţă Agerpres. Termenul de depunere a raportului comisiei juridice este 20 iunie.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, după ce termenul pentru dezbatere şi aprobare s-a împlinit la dată de 23 mai. Înregistrat la Senat la 1 februarie 2017, proiectul de lege al Guvernului privind graţierea unor pedepse a fost dezbătut şi amendat semnificativ în Comisia juridică, condusă atunci de senatorul PSD Şerban Nicolae, fiind întocmit un raport de admitere pe 8 mai. Plenul Senatului a decis, ulterior, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, pentru o săptămâna, decizia fiind una politică, luată de coaliţia PSD-ALDE, care a susţinut că legea trebuie adoptată în formă Guvernului şi nu în varianta Comisiei juridice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS