13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCei doi medici din Craiova, acuzaţi de luare mită, au plătit o cauţiune totală de peste 30.000 de euro pentru a scăpa de reţinere

Cei doi medici din Craiova, acuzaţi de luare mită, au plătit o cauţiune totală de peste 30.000 de euro pentru a scăpa de reţinere

Cei doi medici radiologi din Craiova, puşi sub control judiciar, săptămâna trecută, de procurorii Parchetului de lângă Tribunalul Braşov, pentru luare de mită, au plătit împreună peste 30.000 de euro pentru a scăpa de o eventuală reţinere. Daniela Dumitrescu şi Mihai Popescu au fost acuzaţi că ar fi luat mită de la medicul braşovean Sorin Velicu şi soţia acestuia, Diana Velicu, pentru a-i acorda acesteia din urmă un post la Spitalul Clinic de Copii Braşov. Medicii craioveni au făcut parte din comisia de examinare care stabilea cine primeşte postul la spitalul respectiv. În urma audierilor care au avut loc în acest dosar, toţi cei patru medici implicaţi au fost puşi sub control judiciar, însă au plătit cauţine. Asftel, inculpaţii au depus cauţiunile stabilite prin ordonanţele procurorului, după cum urmează: Sorin Velicu – suma de 68.000 lei, Diana Velicu – suma de 23.000 lei, Daniela Dumitrescu – suma de 68.000 lei, iar Mihai Popescu – suma de 14.930 de euro şi 14.000 de lei.
Aşadar, cei doi medici craioveni au plătit împreună peste 30.000 de euro pentru că ar fi fraudat examenul pentru postul vacant de la Spitalul de Copii Braşov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS