7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate13 ani de la tragedia de la Mihăileşti

13 ani de la tragedia de la Mihăileşti


Astazi se împlinesc 13 ani de la cea mai cumplită tragedie petrecută pe o șosea din România. În 24 mai 2004, într-o dimineaţă ploioasă, o explozie s-a produs la încărcătura unui tir care transporta în condiţii nesigure 20 de tone de azotat de amoniu. Autotrenul a luat foc la Mihăileşti (Buzău), iar deflagraţia a fost nimicitoare, la locul accidentului formându-se un crater cu o adâncime de aproape şapte metri şi cu un diametru de aproximativ 20 de metri.
La Mihăileşti au murit atunci şapte pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, doi jurnalişti, localnici şi persoane care s-au aflat la momentul deflagraţiei în zonă – în total 18 oameni. Alte 13 persoane, între care cinci pompieri, au fost rănite.
După un proces care a durat patru ani, instanțele din România au condamnat la patru ani de închisoare cu executare și plata unor daune către familiile victimelor pe directorul de atunci al Combinatului Chimic Doljchim și pe cei doi administratori ai firmelor care se ocupau de transportul îngrășământului.
Potrivit stiri.tvr.ro, o ceremonie în memoria victimelor a fost organizată astăzi la locul accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS