Nicușor Dan: Legea grațierii ar putea trece tacit de Senat

Autori


Președintele USR, Nicușor Dan, a avertizat, luni, că legea grațierii ar putea trece prin aprobare tacită de Senat și a subliniat că USR a cerut luni includerea acestui proiect pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru a fi respinsă, informează Agerpres.

“Cerem inițiatorului, guvernul României, să o retragă din circuitul parlamentar. Chiar și în forma inițială, fără amendamentele revoltătoare propuse de PSD și de Traian Băsescu, legea rămâne un vehicul pentru singurul obiectiv al PSD: grațierea corupților”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Potrivit liderului USR, grațierea colectivă nu rezolvă problemele din închisori. “Toate studiile arată că mai bine de 50% dintre deținuții eliberați se întorc în penitenciare într-o perioadă de un an dacă nu au beneficiat de programe de reabilitare și reinserție socială. Situația din închisori este de fapt doar un pretext pentru PSD care știe foarte bine aceste lucruri, dar se preface că nu le știe”, susține Nicușor Dan.


Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că proiectul legii grațierii, care ar urma să fie adoptat tacit marți, nu poate intra pe ordinea de zi a plenului Senatului, întrucât la Biroul permanent nu s-a primit raportul Comisiei juridice în acest caz.

“Nu știu dacă o lăsăm așa (să fie adoptată tacit — n.r.), dar până în momentul de față de la Comisia juridică nu am primit raportul. Fără raport, nu poate să intre pe ordinea de zi a plenului”, a spus luni Tăriceanu, la finalul Biroului permanent al Senatului.


Comenteaza acum

Alte stiri

4 decembrie 2017

Senat: 23 de legi adoptate tacit într-o singură zi

Senatul a luat act luni, la sedinta de plen, de adoptarea tacita a nu mai putin de 27 de proiecte de lege din cauza ca nu au fost dezbatute si votate pana pe 27 noiembrie, termenul maxim prevazut inainte ca

Sumarul ediției de luni, 22 mai 2017

Actualitate

» Fost ofiţer din DNA, condamnat la opt ani de închisoare după ce ar fi divulgat secrete din dosare
» Sondaj: 75% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
» Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat aviz favorabil proiectului de lege prin care membrii de partid cu funcţii de conducere nu pot fi manageri de spitale
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» Începe programul “Litoralul pentru toţi”
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Nicușor Dan: Legea grațierii ar putea trece tacit de Senat
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» DNA: 67 de inculpați, condamnați definitiv în aprilie în dosare de corupție
» ANM: Temperaturi peste normele climatologice și deficit de precipitații, în intervalul iunie – august
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice: “Nu funcţionează niciun program, nu putem nici măcar coresponda prin mail”
» Prgonoza meteo pentru marţi

Publireportaj

» Anişoara Stănculescu: „Vreau să dau înapoi Craiovei ceea ce mi-a dat ea mie: şcoală bună, respect pentru oameni şi mândria de a fi craioveancă“
» Adrian Prisnel: Voi publica o listă neagră a firmelor care au fraudat Primăria Craiova
» ALDE Dolj: Anişoara Stănculescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Craiovei
» Dealer-ul Ford Plusauto a pregătit oferte extraordinare pentru programul Rabla 2017

Dolj

» Craiova, invadată de căpuşe
» Dosarul crimelor din Palilula, clasat după decesul autorului
» Povestea „rețelei“ lui Vlad Voiculescu care a salvat mii de vieți
» Procese prelungite pe Legea dării în plată
» Craiovenii, cu aluniţele la control
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Atenție, părinţi! – Copiii care nu au toate vaccinurile nu vor fi primiţi la grădiniţă?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Clădirile părăginite ale Craiovei, căutate pentru supraimpozitare
» Craiova: Furnizarea gazelor se întrerupe temporar, marţi, pe mai multe străzi
» Povestea „Reţelei“ lui Vlad Voiculescu, adusă la Craiova
» Start la înscrierile pentru bacalaureat
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Craiova: Se închide temporar circulaţia prin Pasajul Universităţii
» Dolj: Amendaţi cu 5000 de lei pentru că au comercializat material lemnos în afara locurilor autorizate
» Dolj: Mai multe obiecte au ars într-un incendiu izbucnit în interiorul unui bloc din Filiaşi
» Dolj: Un tânăr din Coşoveni, găsit mort într-o fântână

Gorj

» Tatăl copilului agresat de mamă este de acord să se ocupe de minor
» Cinci ani de la înfiinţarea CEO, marcaţi pe 16 iunie
» Transalpina se deschide pe 1 iunie
» Gorj: Raportul cu pagubele produse de inundaţii
» Gorj: Un bărbat, de 37 de ani, a murit călcat de tren

Olt

» Olt: Casa Judeţeană de Pensii a afişat lista biletelor de tratament disponibile
» Olt: Un copil de trei ani, rănit într-un accident rutier pe DN4

Vâlcea

» Alunecarea de teren la Alunu (Vâlcea): Patru familii evacuate; se construiește un pinten de blocaj
» Vâlcea: Trei persoane sunt cercetate pentru furt de cărbune din Cariera Minieră Alunu

Sport

» Misiune îndeplinită pentru trupa lui Daniel Mogoșanu
» Luptătoarea Ana Maria Cristescu, pe podiumul european
» Vine Mangia! Aduce magia? UPDATE: Clubul a confirmat numirea italianului
» Tenis / Tecău și Rojer, în sferturile probei de dublu la Geneva
» Tenis (m): Craioveanul Alexandru Mihai Coman a primit trofeul „Tinere Talente”, în prezența lui Ilie Năstase și a Irinei Begu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top