Duminică, pe 21 mai, creştinii ortodocşi prăznuiesc hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

În fiecare an, pe 21 mai, creştinii ortodocşi prăznuiesc hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În calendarul popular, această sărbătoare este cunoscută şi sub formă de Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Bătrânii spun că în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare. Cunoscuţi drept cei care au dat libertatea creştinismului, cei doi împăraţi Constantin şi Elena au devenit adevăraţi protectori ai creştinilor. Tradiţia spune că în această zi agricultorii nu au voie să lucreze pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsări. Podgorenii cred că dacă vor lucra în vie în această zi vor rămâne fără struguri din cauza graurilor. După această sărbătoare nu se mai seamănă porumb, ovăz şi mei pentru că nu vor răsări şi chiar dacă plantele vor ieşi din pământ, se vor usca. Cunoscuţi drept cei care au dat libertatea creştinismului, cei doi împăraţi Constantin şi Elena au deveni protectorii ortodocşilor. În timpul domniei sale, Constantin a adoptat o serie de măsuri în favoarea Bisericii şi a preoţilor. De numele lui este legat şi Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Paştele să fie sărbătorit în prima duminică de după Luna Plină a echinocţiului de primăvară. Despre mama lui, Elena, se spune că şi-ar fi eliberat sclavii şi i-ar fi ajutat pe creştinii persecutaţi.Sărbătoarea este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci. Se spune că în ajunul luptei cu păgânul Maxenţiu, lui Constantin i s-ar fi arătat pe cer, în plină zi, semnul Crucii, ca simbol al biruinţei: „Întru acest semn vei învinge”. Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Iisus a fost răstignit.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 20 mai 2017

Actualitate

» Copil de 13 ani înecat în râul Olt
» Accident grav pe E 574, la Jitaru
» Duminică, pe 21 mai, creştinii ortodocşi prăznuiesc hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
» Copil de 13 ani, căutat de scafandri în râul Olt, în zona barajului Drăgăneşti-Olt
» Accident la intrarea în Orşova, o persoană a fost rănită
» Supermarketurile, obligate să doneze produsele care mai au trei zile până la expirare
» Un bărbat din Târgu Jiu arestat pentru că a omorât câinele vecinului
» 20 mai, Ziua mondială a metrologiei
» Tatăl olimpicului agresat de mamă, acuză DGASPC: Mă trezesc că merg acasă şi nu mai am copil
» Noaptea Muzeelor , expoziţii de excepţie la Craiova
» Craiova: Restricţii de circulaţie de Zilele ”Mihai Viteazul”
» Cutremur de 4,7 grade în România, urmat de o replică puternică
» Mehedinţi. Anchetă epidemiologică în trei şcoli , unde mai mulţi elevi şi profesori au TBC

Gorj

» Gorj: Bărbat din Novaci, găsit spânzurat

Sport

» Tenis: Simona Halep va juca finala turneului de la Roma
» Handbal (f): SCM Craiova a fost învinsă de CSM Bucureşti în finala Cupei României
» Handbal (f): SCM Craiova luptă cu CSM Bucureşti pentru Cupa României
» Fotbal / Pandurii au trecut și de ASA
» Fotbal / Formațiile doljene din C n-au contabilizat nici un punct
» Fotbal / Băluță, selecționat în premieră pentru meciurile cu Polonia și Chile. Și Andrei Ivan a fost convocat de Daum

Sanatate

» Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (III) – Doctorul Ion Eparu și voluntarul Ștefan Răduț, o viață dedicată pacienților cu TBC

Top