14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Două accidente pe DN 7, pe drumul către Râmnicu Vâlcea

Vâlcea: Două accidente pe DN 7, pe drumul către Râmnicu Vâlcea

Pe Drumul Naţional (DN) 7, direcţia de deplasare dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, au avut loc aseară şi în această dimineaţă două evenimente rutiere, soldate cu pagube materiale şi o victimă, persoană minoră, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.

Aseară, un tir s-a răsturnat în afara părţii carosabile a DN 7, la kilometrul 181 + 800 metri, pe direcţia de deplasare Sibiu – Râmnicu Vâlcea. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, iar circulaţia nu a fost blocată.

În această dimineaţă, tot pe DN 7, la kilometrul 221 + 600 metri, în afara localităţii vâlcene Balota, a mai avut loc un accident, în care au fost implicate un autoturism cu număr de Olt şi o autoutilitară. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare a conducătorului autoturismului, care a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, fiind lovit de celălalt vehicul.

În urma coliziunii dintre cele două autovehicule a rezultat o victimă, o persoană minoră care a fost transportată la spital. Sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea a fost blocat şi s-a circulat alternativ, pe o singură bandă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS