6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANM: Vreme rea până sâmbătă dimineaţa

ANM: Vreme rea până sâmbătă dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie menţine informarea de vremea rea, iar meteorologii spun că, cel puţin până sâmbătă de dimineaţă, în mai multe regiuni din ţară va fi instabilitate atmosferică accentuată şi va ploua însemnat cantitativ. Vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Pe parcursul acestei zile și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (5-6 mai), manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS