CCR dezbate, a cincea oară, Legea ce îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern

ccr


CCR dezbate, astăzi, pentru a cincea oară în decurs de 2 luni, timp în care amânat de 4 ori o decizie, Legea 90/2001 care îi interizice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, preşedintele CCR precizând că este cea mai grea soluţie, scrie Mediafax. Astfel, Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR, Legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului. CCR a luat în dezbatere această excepţie de neconstituţionalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deşi judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate de fiecare dată, nu au reuşit să se pună de acord şi să tranşeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluţii, astfel încât speţa a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai. După prima amânare, preşedintele CCR Valer Dorneanu a declarat că judecătorii Curţii au simţit nevoia să „aprofundeze mai bine cauza”. „Cauza a fost amânată. Am dat termen pe 21 martie. Nu am reuşit să ajungem la o soluţie. Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe”, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, în data de 7 martie. El a spus că nu au existat presiuni politice nici în această speţă, nici în altele şi că s-au evocat mai multe variante de decizie, „într-un fel, în altul”. „Propria practică a CCR se va găsi în soluţia finală. Bineînţeles că am pornit şi de la practica noastră, şi de la CEDO şi am avut un material documentar de la foarte multe ţări din Europa cu privire la modul cum reglementează această problemă şi am avut şi literatură juridică şi de toate”, a mai spus Dorneanu.

Dorneanu a declarat, însă, după a doua amânare, cea din 21 martie, că soluţia privind excepţia la Legea 90/2001 este „cea mai grea soluţie” pe care au avut-o de dat judecătorii CCR. „E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a spus Dorneanu.


Întrebat de ce spune că e cea mai grea soluţie, preşedintele CCR a răspuns: „Aşa am simţit-o noi, pentru că nu am putut ajunge până acum la o soluţie”.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 4 mai 2017

Actualitate

» Alb-albaștrii – și gazde, și oaspeți la Pitești
» Mihai Manole, numit director general interimar al societății CFR Marfă
» Franţa: Obama îl susține pe Macron la alegeri
» Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineața la Sistemul Energetic Național
» MAE anunţă actualizarea listei cu ţările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor
» Iohannis a promulgat legea referitoare la programul-pilot de acordare a unei mese calde elevilor și preșcolarilor
» CCR, în legătură cu respingerea sesizării Avocatului Poporului: Motivele invocate constituie probleme de aplicare, interpretare și legiferare
» Republica Moldova primeşte ajutor de 100 milioane de euro de la Uniunea Europeană
» Profesoara care a contrazis-o public pe Gabriela Firea, dată afară de la şcoală unde preda
» Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al lui Iohannis: Dragnea induce în eroare şi interpretează după bunul plac procedurile administrative
» Zbor Tarom anulat pe ruta Madrid-Bucureşti după ce un avion a aspirat o pasăre în motor
» Curtea Constituţională respinge ca inadmisibilă sesizarea pe articolul care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului (surse)
» Legea RCA: Comisiile din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente
» Parlamentul Bulgariei a aprobat noul guvern condus de către Boiko Borisov

Local

» Comuna Căzăneşti – loc pitoresc, umbrit de probleme

Dolj

» Elevul acuzat de propagandă jihadistă face închisoare
» Fermierii, aşteptaţi să îşi depună cererile pentru subvenţii şi în weekend
» Trei edificii din Parcul „Nicolae Romanescu“, sărite de la reabilitare
» Olguța Vasilescu, anchetată pentru conflict de interese
» Trei olteni premiaţi la Gala Mentor în Educație
» Trei olteni la Gala Mentor
» Miss Royal Models
» Cu sicriul la Waterpark
» Craiova: Expoziție de grafică la sediul Alianţei Franceze
» Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare
» Craiova, pe harta europeană a operei
» Craiova: Premiera spectacolului „Dacă am gândi cu voce tare” de la Teatrul Naţional se amână pentru duminică

Gorj

» Două variante pentru podul provizoriu peste râul Jiu, la Turcineşti
» Depozite ilegale de gunoi, depistate de Garda de Mediu în mai multe localităţi
» Bunurile Primăriei Săcelu, scoase la vânzare de Finanţele Publice
» Padoc nou construit la Rovinari
» Gorj: Gospodării inundate la Lihulești
» Gorj: Bătrânul ars la Căminul din Suseni a murit
» Gorj: Concurs de protecţie civilă dedicat elevilor
» Gorj: Trei exploatări forestiere s-au ales cu activitatea suspendată pentru că taiau păduri fără lipsa autorizaţiei de mediu
» Gorj: Poliţia din Rovinari are un nou şef
» Gorj: O femeie a suferit mai multe leziuni după ce a fost atacată de un cerb

Olt

» Marș pentru o elevă de 16 ani, a cărei viață depinde de un tratament de 60.000 euro

Vâlcea

» Oltchim a produs anul trecut 88.026 tone de dioxid de carbon şi a cheltuit 18,3 milioane lei pentru protecţia mediului
» Vâlcea: Unui şofer i s-a făcut rău la volan şi a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze
» Vâlcea: Maşină furată din Sibiu, găsită la Drăgăşani. La volan se afla un craiovean
» Dermatologii olteni se reunesc la Olănești

Sport

» Marius Duriță: Trebuie să câștigăm cu Voluntari II

Educatie

» Ce posturi vacante au rămas în școlile din Dolj

Magazin

» Care sunt semnele că suferi de anxietate
» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – TIGAIE „MIC DEJUN“

Opinii

» #Ziuapefaţă. Aceşti borfaşi au nevoie de o lecţie: Ori ei, ori noi

Top