Dosarul alegerilor din 2009: Procurorii au cerut acte de la AEP, Curtea Constituţională, STS şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti



Procurorii de la Parchetul General au solicitat documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituţională a României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind alegerile din 2009, au precizat surse judiciare pentru Mediafax.

De la fiecare instituţie au fost cerute date specifice, au precizat sursele citate. De la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti datele solicitate au legătură cu existenţa plângerilor privind fraude electorale. În această cauză a fost audiat, ca martor, fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, joi, că infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani.

Totodată, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că şi preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi audiat de către Comisia de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009, dacă se va ajunge la concluzia că această audiere este una importantă. În replică, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja ”pe masa unei instanţe”, precizând că nu există ”niciun fel de invitaţie adresată domnului preşedinte de a participa la o astfel de şedinţă”.


PSD şi ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 3 mai 2017

Actualitate

» UPDATE – Protest faţă de legea graţierii, în Piaţa Victoriei. Manifestanţii strigă “Hoţii!”
» Grindeanu se delimitează de graţierea corupţilor: Amendamentele nu au susţinerea Executivului
» Iohannis, “surprins neplăcut” de decizia Comisiei juridice a Senatului în privința legii grațierii
» Igor Dodon a semnat ordinul numirii lui Andrei Neguţă în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Rusia
» Piaţa maşinilor second-hand din import s-a dublat în primele trei luni din acest an
» UNICEF recomandă României să ia în calcul posibilitatea suspendării evaluării pentru clasa a VIII-a
» Comisia juridică din Senat: Faptele de corupţie vor fi graţiate. Toţi membrii PSD ai comisiei au votat “pentru”
» Iohannis: Niciunul dintre guvernele pe care le-am avut după ’90 nu a înțeles importanța infrastructurii mari
» Marea Britanie: Parlamentul a fost dizolvat, începe campania pentru alegerile legislative anticipate
» Premierul Sorin Grindeanu a fost operat la Spitalul Militar din Bucureşti
» Eugen Nicolăescu – propus viceguvernator la BNR de conducerea PNL

Publireportaj

» HARMONY DECOR organizează workshop dedicat sistemelor de izolare a locuinţelor

Local

» Prima clasă de școală profesională în sistem dual, în Olt, la cererea ALRO SA
» Cererile la APIA Mehedinţi, pe ultima sută de metri

Dolj

» Soț și soție, condamnați pentru dare de mită
» Craiova, prinsă în afacerea penală cu vagoane de la CFR Marfă
» Militarul acuzat că și-a incendiat iubita, judecat la Timișoara
» Marcajele rutiere de pe Calea București devin invizibile
» Oseminte umane, găsite într-un coşciug la marginea Craiovei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Îmbrăcăminte de primăvară-vară, la Târgul Contex
» Târgul Contex, deschis la Casa Tineretului
» Accidentul vascular cerebral, tot mai frecvent la tineri
» Oseminte umane, găsite într-un coşciug la marginea Craiovei
» Mario Ovidiu Oprea, candidatul PNL pentru funcţia de primar al Craiovei 
» Lucian Bernd Săuleanu şi-a lansat candidatura pentru Primăria Municipiului Craiova
» Craiova: O maşină a luat foc în trafic, pe strada Henry Ford

Gorj

» Constructorii nu găsesc muncitori pentru lucrările la cele două blocuri tip ANL
» Lucrările la varianta ocolitoare vor fi deblocate în zona Romaneşti
» Fabrică de volane şi parc industrial în Rovinari
» Gorj: Directorul Căminului de bătrâni de la Suseni a fost suspendat din funcţie
» Programul “Start-up nation Romania”, lansat şi la Târgu Jiu
» Gorj: Comisie de la MApN la podul de la Turcineşti
» Gorj: Ion Muscălescu, încă șase luni la comanda IPJ

Olt

» Olt: Zeci de solicitări pentru andocarea ambarcațiunilor în portul turistic din Corabia

Vâlcea

» Vâlcea: Minor de 15 ani, urmărit penal pentru că ar fi furat 150 de euro şi 800 lei dintr-o locuinţă
» Vâlcea: 180 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani
» Vâlcea: Un bărbat de 63 de ani s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Sport

» Micii spadasini se întrec la Memorialul „Dumitru Popescu“
» Marius Licuț și-a făcut încălzirea la Campionatul Național pentru Europene și Mondiale
» Alb-albaștrii lui Mogoșanu au depășit suta de goluri (galerie foto)
» Fotbal / Liga Europa, semifinale – tur
» Handbal (f): SCM Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României
» Fotbal / “Elitele” lui Mogo au zdrobit Ploieştiul

Bani & Afaceri

» Când poți să îți retragi banii cotizați la pensiile administrate privat

Educatie

» Liceele organizează examene de admitere suplimentare în luna mai
» Grădinițele din Dolj au peste 4.000 de locuri la grupa mică

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Irespirabila Românie. O posibilă explicaţie pentru succesul lui Liviu Dragnea şi al Tel Drum

Top