24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele Iohannis participă sâmbătă la reuniunea Consiliului European

Președintele Iohannis participă sâmbătă la reuniunea Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la reuniunea specială a Consiliului European de la Bruxelles.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea specială a Consiliului European în format UE 27. Această reuniune este prilejuită de faptul că Marea Britanie a notificat în legătură cu dorința de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE“, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a spus că la această reuniune se va încerca găsirea unui mandat general de negociere în privința Brexit.

Dobrovolschi a prezentat elementele care vor fi susținute de președintele Klaus Iohannis la reuniunea specială a Consiliului European, indicând menținerea unității celor 27 de state membre în procesul de negociere, inclusiv în apărarea principiilor și libertăților fundamentale pe care este construită Uniunea, diminuarea pe cât posibil a efectelor negative pe care le presupune ieșirea Marii Britanii din UE, existența unui echilibru între drepturi și obligații între cele două părți ale acordului, menținerea integrității Pieței Unice și asigurarea unui acces egal și nediscriminatoriu la aceasta pentru companiile și cetățenii din toate statele membre UE.

Ea a anunțat că șeful statului român va susține o abordare graduală a negocierilor, respectiv ajungerea la un acord privind retragerea Marii Britanii din UE într-o primă fază, urmată de negocieri privind viitorul relațiilor dintre UE și Regatul Unit.

„Pentru România, obiectivul principal în negocieri este protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit“, a subliniat Dobrovolschi.

De asemenea, șeful statului va susține că principala prioritate în cadrul negocierilor trebuie să fie protejarea drepturilor cetățenilor europeni și a membrilor de familie ai acestora, cu evidențierea dreptului fiecărui cetățean UE și al familiei sale de a trăi, munci, studia în orice stat membru.

În ceea ce privește angajamentele financiare, președintele Iohannis va susține că acordul de retragere va trebui să asigure că UE și Marea Britanie își vor respecta obligațiile asumate înainte de data retragerii, cu impact minim asupra bugetului UE și fără afectarea angajamentelor agreate în actualul cadru financiar multianual 2014 — 2020, în special cele referitoare la fondurile de coeziune și cele pentru agricultură.

În plus, el va pleda pentru menținerea unei cooperări cât mai strânse între UE și Marea Britanie după Brexit.

De asemenea, șeful statului va susține că, indiferent de cadrul viitoarei relații, Marea Britanie trebuie să rămână conectată cât mai puternic posibil la UE.

AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS