Dragnea: La programul de guvernare am lucrat cu Darius Vâlcov. Este unul din oamenii de bază. Are probleme în justiţie, dar îmi asum lucrul acesta

e36eabf677a81c648c06334cb5896936
Foto: comisarul


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Antena 3, că a lucrat la programul de guvernare cu fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, pentru că este un bun profesionist, şi îşi “asumă” faptul că a colaborat cu o persoană care are probleme în justiţie.

“Pentru prima dată o spun public, pentru că mi se pare că e datoria mea să fac lucrul asta. Darius a fost unul din oamenii de baza cu care am lucrat la programul de guvernare, Darius Vâlcov. (…) A venit de la PDL, dar este un om cu o foarte bună pregătire. Pe lângă alţi specialişti cu care am lucrat la programul de guvernare, cu Darius am lucrat şi la acest program de guvernare”, a spus Dragnea. Întrebat despre problemele în justiţie ale fostului ministru, liderul PSD a spus că “îşi asumă asta”, pentru că Vâlcov este un profesionist. “Are probleme în justiţie, dar Darius Vâlcov este unul din oamenii care, prin contribuţia lui, prin muncă lui, la programul nostru de guvernare (…) a adus o contribuţie serioasă pentru că românii să o ducă mai bine. Şi eu îmi asum lucrul asta”, a spus el.

Darius Vâlcov-două dosare în instanţa, pentru luare de mită şi pentru trafic de influenţă


În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar, senator şi ministru. Darius Vâlcov este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri Theodor Berna, patronul Tehnologică Radion, prin intermediul fostului primar al Slatinei Minel Florin Prina, suma de 2,5 milioane de lei. Banii i-ar fi fost daţi lui Prina, în cinci tranşe de câte 500.000 de lei, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012 – 2013, tot de la Theodor Berna, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei. În dosarul aflat la Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este trimis în judecată pentru fapte de corupţie, termenul pentru administrarea probatoriului fiind fixat pe 14 septembrie. La Tribunalul Olt se judecă fondul cauzei în dosarul instrumentat de DNA în care Darius Vâlcov este inculpat pentru luare de mită. Fostul ministru este acuzat că în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri – denunţător în cauza – aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectivă firma, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinşi pentru că denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri.

La ICCJ se judecă dosarul în care Vâlcov este inculpat pentru trafic de influenţă, el fiind trimis în judecta în acest dosar în luna mai 2015. Vâlcov a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologică Radion, firma care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraşele Slatina, Scorniceşti şi Potcoavă.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 21 aprilie 2017

Actualitate

» Explicaţia frigului neobişnuit din mijlocul lunii aprilie. Când a mai trecut România printr-o situaţie similară
» Ministerul Energiei cere 12,77 milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale pe 2017, pentru disponibilizații de la CE Oltenia
» Bilanţul epidemiei de rujeolă: 4.881 de cazuri şi 22 de decese
» India: 13 oameni au murit, după ce un camion a intrat într-o mulţime de manifestanţi
» Avertizare de călătorie în Republica Moldova: Cod portocaliu de lapoviţă şi ninsori abundente
» Asociaţia Română de Hemofilie: Pacienţii, fără tratament de mai mult de o lună
» Ministerul Justiției a primit documentele de la instanțe privind extrădarea lui Sebastian Ghiță
» Atentatul de la metroul din Sankt Petersburg: Bilanțul a ajuns la 15 morți
» Un român de 25 de ani, condamnat pentru viol în Marea Britanie
» Şeful Pentagonului: Siria deține arme chimice
» Informaţii şocante despre exploziile privind Borussia Dortmund: Jucătorii ar fi trebuit să moară pentru că atacatorii au mizat la bursă
» Dragnea: La programul de guvernare am lucrat cu Darius Vâlcov. Este unul din oamenii de bază. Are probleme în justiţie, dar îmi asum lucrul acesta
» Paris: Poliția caută un al doilea suspect în legătură cu atacul de pe Champs Elysées
» ANM: Vreme deosebit de rece până sâmbătă
» Vâlcea: Două autoturisme s-au ciocnit pe DN7
» Presupusul autor al atacului cu explozibil care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund a fost arestat
» Cutremur de 2,8 pe scara Richter în Buzău
» Erdogan şi Trump se vor întâlni în mai la Washington
» Atac terorist în Paris: Presupusul autor a mai fost închis pentru că a încercat să omoare trei persoane

Publireportaj

» Eco Sud invită autoritățile doljene la dialog, pentru rezolvarea crizei deșeurilor

Dolj

» CCI Dolj are un nou presedinte
» Sezonul de pretransferari
» Radio Sud – 20 de ani
» Concursul Național ”Made for Europe”, găzduit de Craiova în perioada 25 – 28 aprilie 2017
» Întârzieri ale trenurilor în Gara de Nord din Capitală. Şi garniturile care au plecat spre Craiova au avut întârzieri
» Craiova: Strada Geniştilor, plină de noroi şi gropi
» Craiova: “Lecturi publice de Ziua Internațională a Cărții”, la Biblioteca “Aman”
» Şapte persoane au fost depistate cu virusul HIV în martie, în judeţul Dolj

Gorj

» Gorj: Tânăr anchetat penal pentru deţinere de substanţe interzise
» Gorj: Accident cu o victimă încarcerată, la Însurăţeni
» Gorj: Au tras clopotele în loc să sune sirena
» Gorj: Valentin Surupăceanu, şef la Serviciul Paşapoarte
» Se poate schia la Rânca, pe pârtia principală
» Gorj: Bărbat reţinut după ce a dat o spargere la un conac
» Gorj: Exerciţiu de alarmare a populaţiei, în derulare, în judeţ
» Gorj: Ninge din nou la Rânca

Olt

» Olt: Sute de sirene şi zeci de clopote, folosite la exerciţiul IGSU
» UPDATE Olt: Accident cu cinci victime în Balș

Mehedinţi

» Mehedinţi: 150 de anvelope au ars noaptea trecută într-un incendiu produs la Severin

Vâlcea

» Vâlcea: 15 localităţi nu au sirene de alarmare
» Vâlcea: Femeie acuzată de omor, după ce şi-ar fi aruncat nou-născutul în toaleta din curte

Sport

» Pandurii bat pasul pe loc
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (20-24 aprilie)
» Florin Florea, noul președinte al Federației Române de Atletism
» Fotbal – Europa League: Ajax – Lyon și Celta Vigo – Manchester United, meciurile din semifinale
» Fotbal: Real Madrid – Atletico Madrid și Monaco – Juventus, în semifinalele Ligii Campionilor
» FedCup: Simona Halep joacă împotriva lui Heather Watson, în meciul de deschidere al confruntării România – Marea Britanie
» Judo: Craioveanca Monica Ungureanu a cucerit bronzul la Europene
» Gimnastică: Cătălina Ponor a ratat calificarea în finala la sol după ce arbitrii au revenit asupra notei

Opinii

» Dragnea şi pescuitul oceanic

Top