Turcia: Opoziţia, dar şi sute de cetăţeni, au depus plângeri privind referendumul

Turkey-Elections-BPC-1
Foto: bipartisanpolicy.org

Principalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, a depus o plângere oficială la Înalta Comisie Electorală (YSK), prin care a cerut anularea referendumului de modificare a Constituţiei ce a avut loc duminică, invocând o serie de nereguli, a anunţat vicepreşedintele formaţiunii, Bulent Tezcan, potrivit HotNews.ro. De asemenea, sute de alegători din Ankara şi Istanbul au depus petiţii prin care contesta numărarea voturilor.

Bulent Tezcan a precizat că partidul sau va apela la toate căile legale pentru a contesta scrutinul.

“Cerem anularea acestui referendum”, a insistat Tezcan.

Opoziţia a invocat o serie de nereguli, în special decizia YSK, anunţată cu numai câteva ore înainte de încheierea votului, de a lua în calcul şi buletinele de vor care nu au ştampilele oficiale care să dovedească faptul că sunt autentice.


Între timp, la Ankara, sute de oameni s-au strâns în faţă sediului YSK pentru a depune petiţii prin care să ceară Comisiei să revină asupra deciziei. Potrivit lor, măsură încalcă în mod clar legea.

Numeroase persoane au depus petiţii similare şi la Istanbul.

Preşedintele Erdogan a reuşit să câştige referendumul pentru extinderea puterilor prezidenţiale, dar observatorii internaţionali denunţă că până la 2,5 milioane de voturi ar fi fost manipulate prin nestampilarea buletinelor la secţiile de vot din Turcia. 51,4% dintre alegătorii turci au susţinut la urne reformele constituţionale.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

13 iulie 2017

Turcia: Posibilele manifestații cu ocazia zilei de 15 iulie

În contextul împlinirii la data de 15 iulie 2017 a unui an de la tentativa de lovitură de stat din Turcia, se preconizează a avea loc manifestări publice de amploare. Din motive de siguranţă, autorităţile din Istanbul pot restricționa accesul

Sumarul ediției de marţi, 18 aprilie 2017

Actualitate

» ANI a solicitat Camerei Deputaţilor să ia act de încetarea mandatului lui Matei Suciu
» ASF, despre amenda istorică de 750.000 lei aplicată NN Pensii: Decizia a fost luată în unanimitate
» MJ precizează că nu a primit, până la ora 17,30, nicio decizie a instanțelor în cazul extrădării lui Ghiță
» Turcia: Opoziţia, dar şi sute de cetăţeni, au depus plângeri privind referendumul
» Depunerea proiectului legii salarizării se amână iar. Liderul deputaţilor PSD spune că nu s-a stabilit un orizont de timp
» Premierul britanic Theresa May anunță alegeri anticipate pentru data de 8 iunie
» Interpol a sesizat ÎCCJ în legătură cu extrădarea lui Sebastian Ghiță
» Vreme deosebit de rece în toată ţara până vineri
» Poliţia Română a solicitat autorităţilor din Slovenia verificări privind actele false folosite de Ghiţă
» Turcia: Un elicopter care transporta judecători şi poliţişti s-a prăbușit în estul țării
» Avertizare de vreme rea pentru mâine: Cod galben de precipitaţii abundente în Oltenia
» Premierul britanic Theresa May a anunțat organizarea de alegeri anticipate la 8 iunie
» Ministerul Muncii: 56.866 copii se aflau în sistemul de protecție specială, la finele anului trecut
» Ambasadorul Coreei de Nord la ONU avertizează că un război nuclear poate izbucni în orice moment

Local

» Dascălul care a făcut grevă pentru anularea condițiilor specifice a învins școala

Dolj

» Desa are nevoie de sute de hectare de pădure
» Face închisoare după ce a vrut să arunce un bloc în aer
» 4.653 de hotărâri în 25 de ani de activitate a CJ Dolj
» Ce sume vor primi fermierii ca sprijin cuplat în sectorul vegetal
» Blonda care l-a atras pe Ion Iliescu în scandalul imobiliar de la Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Receptie finala
» Distractie de Paşte
» C.J. Dolj – 25 de ani de la reînființare
» Cod galben de inundații în bazine hidrografice din Oltenia
» Trei cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră doljeni
» Amenzi de peste 168.000 de lei date de inspectorii DSVSA Dolj
» Craiova: Consiliul Județean Dolj a sărbătorit 25 de ani de la reînființare

Gorj

» DN 66 Târgu Jiu – Ţânţăreni, şoseaua morţii
» Zăpadă ca în decembrie, la Rânca
» Tânăr arestat pentru tentativă de omor
» Fonduri pentru podul de la Turcineşti
» Gorj: Poliţiştii au reţinut 23 de permise auto şi au aplicat sute de sancţiuni
» Gorj: A fost suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire pentru Rânca

Olt

» Olt: Un tânăr din Slatina a returnat un rucsac plin cu bani şi acte, găsit pe stradă
» Olt: Minoră dispărută de acasă, cu o zi înainte de Paşte

Vâlcea

» Vâlcea: O bătrână de 84 de ani, găsită moartă de pompieri în propria locuinţă
» Vâlcea: Arme deţinute fără drept, confiscate de poliţişti
» Vâlcea: Tânăr recidivist, reţinut pentru 24 de ore după ce a condus fără permis

Sport

» Junioarele de la „Titulescu“, la turneul semifinal
» Gimnaștii români, pregătiți să ia medalii la Europenele de la Cluj
» Fotbal / Liga Campionilor, sferturi de finală (retur). S-au stabilit semifinalistele
» Baschet (m): Craiova – Cluj, scor 71-107. Ardelenii s-au calificat în semifinalele campionatului
» Fotbal/ CS Universitatea Craiova va juca cu FC Voluntari pe 27 aprilie, la Severin
» Fotbal / Conducătorii lui ACS Podari se joacă de-a retragerea
» Handbal (f): CSM București – Vardar Skopje, în semifinalele Ligii Campionilor

Bani & Afaceri

» Cum își pot eșalona firmele datoriile către Fisc

Sanatate

» Oltenia, regiunea cu cele mai multe cazuri de cancer de piele

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top