6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în regiunea Olteniei, până pe 22 aprilie vremea va fi, în general, mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cele mai mici maxime se vor atinge între 19 și 21 aprilie, când media lor va fi de doar 9 grade, iar cele mai mici minime, în jurul datei de 22 aprilie, când vor coborî sub pragul de îngheț. Din 23 aprilie până pe 30 aprilie, atât temperaturile diurne cât și cele nocturne vor fi în creștere, iar media lor va urca spre 21 de grade ziua și 7 grade noaptea. Vor fi condiții de precipitații aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse și mai intense între 17 și 21 aprilie.

În regiunile montane, între 17 și 24 aprilie, temperaturile vor avea variații destul de semnificative. Temperaturile maxime vor avea valori medii între -3 și 6 grade, iar cele minime între -10 grade (în dimineața zilei de 21 aprilie) și -4 grade (în dimineața de 21 aprilie). Din 25 aprilie și până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile vor rămâne relativ constante. Media lor va fi pozitivă, astfel că ziua va avea valori până la 9…10 grade, iar noaptea de până la 2 grade. Vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai importante cantitativ între 18 și 21 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS