5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDepunerea proiectului legii salarizării se amână iar. Liderul deputaţilor PSD spune că nu s-a stabilit un orizont de timp

Depunerea proiectului legii salarizării se amână iar. Liderul deputaţilor PSD spune că nu s-a stabilit un orizont de timp

Liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la finalul şedinţei grupului deputaţilor social-democraţi, că nu există un orizont de timp pentru depunerea la Parlament a proiectului legii salarizării unitare, fiind foarte puţin probabil că acest demers să fie făcut în cursul acestei săptămâni, transmite News.ro, citat de HotNews.ro. Lunea trecută Dragnea anunţase că depunerea se amână cu o săptămâna.

Întrebat dacă s-au primit amendamente la proiectul legii salarizării unitare, Ciolacu a spus că s-a creat un mail special, iar mai mulţi social-democraţi au trimis propuneri în acest sens.

„Am creat un mail special, atât ministerul cât şi grupul PSD şi toate amendamentele merg pe mail atât la grup, cât şi la minister. Sunt destule. Eu vorbesc de PSD în momentul acesta”, a răspuns liderul deputaţilor PSD.

El a susţinut că proiectul a fost trimis la toate grupurile parlamentare. Chestionat în continuare dacă nu a primit propuneri de la celelalte grupuri, Marcel Ciolacu a susţinut că amendamentele nu trebuie trimise la PSD, ci la Ministerul Muncii.

De asemenea, chestionat dacă există un orizont de timp, Marcel Ciolacu a răspuns negativ. „Nu am, nu s-a stabilit lucrul acesta. O să stabilim”, a subliniat deputatul PSD.

La insistenţele presei care l-au mai întrebat dacă sunt şanse că proiectul legii salarizării unitare să se depună în această săptămâna, liderul deputaţilor social-democraţi a răspuns: „Nu cred”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat lunea trecută că depunerea proiectului legii salarizării în Parlament se amână cu o săptămâna, timp în care acesta să mai fie discutat de grupurile parlamentare PSD şi ALDE, în condiţiile în care ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu anunţase că lunea trecută urmă că proiectul să fie semnat de toţi parlamentarii PSD şi depus la Senat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS