24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliția Română: 550 de infracțiuni sesizate în ziua de Paște și sancțiuni aplicate în valoare de de 800.000 de lei

Poliția Română: 550 de infracțiuni sesizate în ziua de Paște și sancțiuni aplicate în valoare de de 800.000 de lei

Pentru siguranţa cetăţenilor, în Duminica de Paște, Poliția Română a continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în urma activităților desfășurate, au fost sesizate peste 550 de infracțiuni, au fost prinse în flagrant delict 100 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni și au fost aplicate aproape 2.500 de sancţiuni contravenţionale.

La data de 16 aprilie, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, polițiștii au desfășurat 498 de acțiuni și controale, intervenind la 2.911 evenimente.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost sesizate 556 de infracţiuni, dintre care 186 contra persoanei, 201 contra patrimoniului, 112 la regimul siguranței rutiere şi 57 pentru alte genuri de infracţiuni.

De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 100 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, fiind depistate 6 persoane urmărite.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 2.429 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 793 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 28 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 99 la alte acte normative.

În urma acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți, au fost aplicate 1.509 sancțiuni la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice (24 pentru consum de alcool și 676 pentru viteză)

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 803.982 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 182 de permise de conducere, din care 39 pentru consum de alcool și 62 pentru viteză, fiind retrase 23 de certificate de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS