16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 100 de migranți, dați dispăruți după ce ambarcațiunea lor s-a scufundat în largul Libiei

Aproape 100 de migranți, dați dispăruți după ce ambarcațiunea lor s-a scufundat în largul Libiei

Aproape 100 de migranți sunt dați dispăruți după ce ambarcațiunea pe care se aflau s-a scufundat joi în largul coastelor Libiei, în apropiere de Tripoli, a declarat un oficial al Gărzii de Coastă libiene, informează Agerpres.

Oficialul libian a afirmat că 23 de migranți au fost salvați în largul coastelor libiene în dreptul suburbiei Gargaresh, la vest de capitala Tripoli. Supraviețuitorii au declarat că în momentul în care a plecat de la destinație pe barca gonflabilă se aflau aproximativ 120 de persoane.

„Circa 97 de persoane sunt încă date dispărute, între care 15 femei și copii”, a spus Qassem.

Libia este principalul punct de plecare pentru migranții care speră să ajungă pe mare în Europa și mai mult de 150.000 au ajuns din Libia în Italia în fiecare din ultimii trei ani. Traficanții îi transportă pe migranți în bărci gonflabile nesigure care, odată ajunse în apele internaționale, primesc ajutor de la navele de salvare sau de la alte vapoare. Unele sunt interceptate și sunt întoarse înapoi de Garda de Coastă libiană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS