21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilanțul exploziei din Egipt a ajuns la 25 de morți și 60 de răniți

Bilanțul exploziei din Egipt a ajuns la 25 de morți și 60 de răniți

Cel puţin 25 de persoane persoane au decedat şi alte 60 au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în Biserica Coptă Sfântul George din oraşul egiptean Tanta, informează Reuters. Atacul a fost revendicat de rețeaua teroristă Stat islamic.

Papa Francisc, care urmează a vizita Egiptul în luna aprilie, a condamnat duminică atentatul. Mă rog pentru cei care au decedat şi pentru victime. Fie ca Domnul să preschimbe inimile persoanelor ce au văzut teroare, violenţa şi moartea şi chiar inimile celor ce produc şi fac trafic de arme”, a declarat acesta la finalul slujbei de Florii ce a avut loc în faţa a mii de persoane în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS