Șapte foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub acuzare de DNA

noua_sigla_a_DNA_oct_2013

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sub acuzare șapte foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în legătură cu acordarea unor despăgubiri pentru un teren, a cărui valoare a fost mult supraevaluată.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acest dosar sunt urmăriți penal foștii membrii ai ANRP Ingrid Zaarour (președinte), Remus Virgil Baciu (vicepreședinte), Mihnea Remus Iuoraș (vicepreședinte), Ingrind Mocanu, Constantin Cătălin Canangiu, Marko Attila Gabor și Theodor Cătălin Nicolescu.

Au fost puși sub acuzare experții evaluatori Gheorghe Vișoiu și Doina Tudose, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 14.10.2008, suspecții Zaarour Ingrid, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoraș Mihnea Remus, Marko Atilla Gabor, Nicolescu Theodor Cătălin și Canangiu Constantin-Cătălin, în calitate de președinte, respectiv membri au aprobat, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, raportul de evaluare întocmit de suspecta Tudose Doina, evaluator la o societate comercială, pentru un teren care a făcut obiectul unui dosar de despăgubire, deși se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare.

Terenul în suprafață de 1.250 mp a fost evaluat la valoarea de 9.492.800 lei (2.638.800 euro la cursul de schimb de la acea dată), de trei ori mai mult decât valoarea reală a terenului.

A reieșit că terenul a fost supraevaluat cu 6.120.237 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna statului.


Raportul de evaluare a fost întocmit cu nerespectarea Legii nr. 247/2005 și a Standardelor Internaționale de Evaluare impuse de lege și a fost avizat de suspectul Vișoiu Gheorghe, expert evaluator în cadrul A.N.R.P.

Astfel, președintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Ingrid Zaarour, Popa Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoraș Mihnea Remus, Attila Marko Gabor, Nicolescu Theodor Cătălin și Canangiu Constantin Cătălin, pe de o parte, și evaluatorul Vișoiu Gheorghe, aveau obligația legală să verifice dacă raportul de evaluare întocmit de Tudose Doina, respectă Standardele Internaționale de Evaluare în sensul de a folosi, drept comparabile, tranzacții certe ale unor proprietăți similare vândute și nu oferte de vânzare speculative publicate on-line. Din probele administrate a rezultat că aceștia nu au respectat această obligație legală, acceptând și aprobând acordarea de despăgubiri pe baza unui raport de evaluare în care valoarea de piață a fost denaturată.

Activitatea descrisă a determinat totodată obținerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către două persoane care, anterior inițierii procedurilor în vederea despăgubirii, obținuseră la un preț modic drepturile litigioase de la persoana care avea dreptul legal la despăgubire.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Menționăm că Attila Marko Gabor este cercetat în lipsă, față de acesta fiind emis un mandat de urmărire internațională.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 30 martie 2017

Actualitate

» Guvern: Administrația publică locală se va putea împrumuta din Trezoreria Statului pentru cofinanțarea proiectelor europene​
» Guvern: Veteranii de război care nu au putut fi împroprietăriți cu terenuri vor fi despăgubiți financiar
» Colectiv: Instanța dispune definitiv începerea judecării pe fond în dosarul lui Cristian Popescu-Piedone
» Iohannis, despre scenariul numirii lui Kovesi la şefia Parchetului European: “Este prea devreme să discutăm”
» Șapte foști membri ANRP și doi evaluatori, puși sub acuzare de DNA
» Craiova: Târg de Paşte, în perioada 10-15 aprilie, pe esplanada din Piața William Shakespeare
» Putin se declară pregătit să se întâlnească cu Donald Trump la summitul G20 din iulie
» Toți cetățenii români vor putea merge fără viză în Canada de la 1 decembrie

Interviu

» Iuliana Petrişor – profesionalism şi dăruire, în slujba pacienţilor

Publireportaj

» Vladimirescu Residence 2 ridică ştacheta în domeniul imobiliar
» O sută de ani Mitsubishi, sărbătoriți de MKD Professional
» Lucrează în Germania în sezonul de primăvară și ai bonus până la 500 de euro

Local

» Planuri mari la Primăria Slatina pentru 2017
» Regele dac aduce bani frumoși

Dolj

» Alegeri cu scandal la liberali
» Sexy-bugetul Craiovei
» Workshopul, un prim pas în cariera unui tânăr
» SJU Craiova, în așteptarea unui accelerator nou pentru oncologie
» Doljeni reținuți de procurorii DIICOT pentru contrabandă cu țigări
» A început procesul elevului acuzat de propagandă jihadistă
» Cât costă mieii în pieţele din Oltenia
» Andrei Lazăr a scăpat de arestul preventiv
» 300 de şomeri, după ce o fabrică din Băileşti şi-a închis porţile
» Exercitiu de prevenire
» S-a votat bugetul Craiovei
» Craiova: Succes al universitarilor din Bănie la Salonul Internaţional al Creativităţii Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii
» Dolj: ABA Jiu a continuat acţiunile de salubrizare a albiilor râurilor şi lucrărilor hidrotehnice
» Google România revine cu Atelierul Digital la Craiova, pe 3 aprilie

Gorj

» Gorj: Un bătrân a intrat cu mașina într-o clădire
» Gorj: Criterii pentru evaluarea personalului din unităţile medicale
» Gorj: Singurul Parc Industrial şi-a propus un profit de o mie de lei
» Gorj: Fabrica de confecții a reîncadrat 100 de croitorese
» Gorj: 150 de elevi calificați la olimpiadele naționale
» Gorj: Jandarmii au “descins” în Piaţa Prefecturii

Olt

» Olt: Primarul comunei Drăghiceni, reținut pentru fapte de corupție
» Olt: Primarul comunei Drăghiceni, reținut pentru fapte de corupție
» ISU Olt recrutează pompieri pentru instituțiile de învățământ

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cupa Jandarmeriei la tir şi-a desemnat câştigătorii

Sport

» Doljenii privesc optimiști etapa din C
» Pandurii, după puncte la Chiajna
» Vrem victorie şi cu CFR (galerie foto)
» Corona Brașov, următoarea „țintă“ pentru craiovence
» Zeci de luptători vin la gala „Luptă în ring, nu în stradă“
» Lupte: Craioveanca Alexandra Anghel, medaliată cu bronz la Campionatul European

Bani & Afaceri

» Producţii mari în agricultura de pe malul Dunării

Sanatate

» În Oltenia încă se moare de TBC

Magazin

» Cinema – Ștrumpfii: satul pierdut, o animație pentru întreaga familie
» Reţeta de weekend – Ruladă cu cremă de mascarpone şi ciocolată
» Bancul zilei
» Horoscopul de weekend

Top