Informare meteo de precipitații, vânt și brumă, de duminică, ora 3:00, până luni, ora 10:00, în toată țara

vant


Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și brumă, valabilă de duminică, ora 3:00, până luni, la ora 10:00, în toată țara, informează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (25/26 martie) precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul și estul țării, unde se vor cumula pe arii restrânse 15-20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania și trecător în Moldova vor fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare.

De asemenea, îndeosebi pe parcursul zilei de duminică, în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50-60 km/h.


În a doua parte a nopții de duminică spre luni și în dimineața zilei de luni, în regiunile intracarpatice și izolat în rest, se va produce brumă.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 martie 2017

Actualitate

» 77 de trenuri de stat și private vor circula în noaptea de sambătă spre duminică după ora de vară
» Autorul atacului din Londra a călătorit de trei ori în Arabia Saudită
» O persoană a încercat să introducă materiale pirotehnice pe Cluj Arena, înaintea meciului România – Danemarca
» Informare meteo de precipitații, vânt și brumă, de duminică, ora 3:00, până luni, ora 10:00, în toată țara
» Raed Arafat: Sistemul de telemedicină este atacat public, deși avem mare nevoie de el
» Agențiile de presă italiene sunt în grevă
» După 60 de ani, liderii UE își reînnoiesc la Roma angajamentul european
» Fosta soţie a lui Liviu Dragnea cere introducerea unui prag al prejudiciului peste care abuzul în serviciu constituie infracţiune. Ea este judecată pentru abuz în serviciu
» Britanicii vor ca ziua după trecerea la ora de vară să fie liberă deoarece devin confuzi
» Mitinguri împotriva avortului organizate sâmbătă în peste 285 de localităţi din România şi Republica Moldova
» Preşedintele Iohannis a plantat un puiet de Ziua Naţională a Pădurii
» România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
» Pacienţii români care au făcut transplant pulmonar în clinica AKH vor putea continua tratamentul la Viena
» Câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice vor fi folosiți în premieră la meciul României cu Danemarca
» ”Ora Pământului”: Președinția, Guvernul și Parlamentul sting luminile sâmbătă seară
» UPDATE – Protest de amploare al poliţiştilor la Ministerul de Interne, urmat de un marş spre Guvern
» Cotidianul Le Monde o include pe șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în “generaţia în ascensiune” a Europei

Gorj

» Constructorii au angajat personal pentru paza variantei ocolitoare neterminate
» Târgu Jiu: Secţie de reanimare pediatrică, la Spitalul Judeţean

Sport

» Volei (m): Craiova a învins Steaua, în play-off
» Fotbal / Podărenii au dat cu Steaua II de pământ
» Fotbal / CS Universitatea II Craiova a remizat la Alexandria, într-un meci cu probleme de arbitraj

Top