10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu Suveranul Pontif

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu Suveranul Pontif

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European care marchează 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma şi va fi primit la Vatican de Suveranul Pontif, a anunţat, astăzi, într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială.

„Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluţia proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii – Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Olanda – a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatului Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM). Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019”, se spune în comunicat. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va merge şi la Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc. „În marja reuniunii Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi primit în audienţă vineri, 24 martie a.c., alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern, la Sfântul Scaun, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS