Convorbire telefonică între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic Theresa May

Theresa May şi Klaus Iohannis (Foto: libertatea.ro)
Autori


Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut joi, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Theresa May, anunţă într-un comunicat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democrației britanice, și a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.

A fost discutată, de asemenea, situația celor doi cetățeni români răniți în atacul de ieri, Prim-ministrul britanic exprimând regretele sale puternice pentru rănirea lor şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a cetăţenei române aflate încă în stare critică, se va ameliora.

Preşedintele României a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate.

În context, pronunțându-se ferm pentru intensificarea eforturilor comune de prevenire, descurajare și pedepsire a acestui fenomen reprobabil, Preşedintele Klaus Iohannis a amintit iniţiativa de creare a unei Curți internaționale împotriva terorismului, lansată în comun de România și Spania.


În spiritul Parteneriatului Strategic care leagă cele două țări, preşedintele României a accentuat necesitatea intensificării și eficientizării cooperării bilaterale în sfera securității, inclusiv pe dimensiunea de contraterorism.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a menţionat că aşteaptă cu deosebită plăcere vizita oficială pe care Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, care va constitui un reper important în istoria relaţiilor bilaterale de Parteneriat Strategic dintre cele două state.

Totodată, în urma atacului care a avut loc ieri la Londra, preşedintele României a semnat astăzi o scrisoare de condoleanţe către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 23 martie 2017

Actualitate

» Trecem la ora de vară
» Klaus Iohannis participă vineri la Summitul UE de la Roma
» Meteorologii anunță o vară călduroasă, cu cantități reduse de precipitații în iulie și august
» 12.792 firme au fost radiate în primele două luni din 2017
» Autorul atacului de la Londra a fost identificat
» Fost parlamentar rus, împuşcat mortal în centrul Kievului
» Belgia: Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să între cu maşina în pietoni
» Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară
» Generalul Răzvan Ionescu, numit prim-adjunct al directorului SRI în locul lui Coldea
» Convorbire telefonică între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic Theresa May
» Peste 99% din cererile de înscriere în învăţământul primar, admise
» Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul sistării transplanturilor de la AKH Viena
» Statul Islamic revendică atacul din fața Parlamentului de la Londra

Publireportaj

» Banca Transilvania, de 20 de ani parte a comunităţii din Craiova

Local

» Un tânăr a murit pe terenul de fotbal

Dolj

» Gazeta de Sud – ediţie de weekend
» Pacienţii asigurați au acces la mai multe servicii medicale
» Surpriză la taxa pe gunoi şi la cartierul chinezesc din Craiova
» Aparat vital pentru pacienți, donat de Ruris Craiova și Fundația Gazeta de Sud
» Best of Craiova – bilanțul primei luni
» Începe judecata în dosarul braconierilor
» Câini fără stăpân, capturaţi cu unelte ilegale?
» S-a prăbușit granitul de pe fântâni
» Ziua Basarabiei la Academia Română
» A ales alt furnizor, dar mai stă blocată în reţeaua CEZ
» Doljean recidivist, extrădat din Germania
» Razie printre șoferi și comercianții de legume
» Craiova: Manifestări cultural-științifice la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu”

Gorj

» Gorj: Un copil de un an și șapte luni a murit înecat într-un pârâu
» Gorj: Directorul IDP va fi concediat dacă nu-şi va atinge indicatorii
» UPDATE – Gorj: Incendiu la o garsonieră din Rovinari. Un bărbat a murit, o femeie și un copil au fost răniți.
» Târgu Jiu: Primăria vrea impozite mai mari pentru întreprinzătorii care au afaceri în centrul oraşului
» Gorj: Sute de bebeluşi au rămas nevaccinaţi
» Gorj: Livrări reluate la Cariera Lupoaia
» „Marşul pentru viaţă”, la Târgu Jiu
» Utilaj de mare capacitate pe Transalpina
» Târgu Jiu: Postul de director medical de la Spitalul Judeţean a fost scos la concurs

Olt

» Nemulțumiri în urma repartizării banilor la Consiliul Județean Olt: “Poate că nu mai au nevoie de noi, nu e an cu alegeri”

Sport

» Alb-albaștrii merg la Alexandria să se revanșeze
» Victoria, obligatorie cu Danemarca
» CSV Craiova va găzdui turneul final la minivolei
» Voleibaliștii de la SCM-U vor să spargă gheața în play-off
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (24-27 martie)
» Handbal (f): SCM Craiova, învinsă la limită la Roman

Bani & Afaceri

» Depozitele bancare se mută pe euro?
» Depozitele bancare se mută pe euro?

Sanatate

» Cancerul de piele poate fi ereditar

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscopul de weekend
» REŢETA DE WEEKEND – Minipacheţele de primăvară

Top