10.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSfaturile Asociaţiei Române de Transplant Pulmonar: când e esenţial transplantul de plămâni

Sfaturile Asociaţiei Române de Transplant Pulmonar: când e esenţial transplantul de plămâni

Asociaţia Română de Transplant Pulmonar vine în sprijinul bolnavilor care au recomandare pentru o astfel de intervenţie chirurgicală cu o serie de sfaturi adunate într-o broşură. Potrivit acesteia, transplantul pulmonar este ultima alternativă medicală care se recomandă bolnavilor care au epuizat alte metode de tratare pentru afecţiunea cu care sunt diagnosticaţi. Printre acestea specialiştii enumeră bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), fibroza pulmonară idiopatică, fibroza pulmonară chistică, hipertensiunea pulmonară şi alte boli rare. Alte motive esenţiale pentru necesitatea unui transplant sunt dependenţa de oxigen, imobilitate în creştere, necesitatea de internare în spital pe perioade din ce în ce mai lungi, pierderea calităţii vieţii şi în cele din urmă speranţa la viaţă scăzută. Asociaţia Română de Transplant Pulmonar arată că transplantul unui singur plămân este o intervenţie mai simplă. „Stim deja de la pacienţii noştri că un plămân care funcţionează bine garantează o calitate mai bună de viaţă. La unele boli intra în discuţie transplantul ambilor plămâni: în primul rând din cauză că aceste boli afectează întreaga circulaţie pulmonară, de exemplu hipertensiunea pulmonară primară, cât şi infecţii cronice, de exemplu bronsiectazia, fibroza chistică, deoarece celălalt plămân este un focar de bacterii şi poate infecta din nou plămânul transplantat”, se arată în informarea ASTP.

În perioada premergătoare intervenţiei chirurgicale, specialiştii arată că trebuie urmate şedinţe de fizioterapie pentru antrenarea muşchilor pectorali şi pentru musculatura picioarelor. „Stadiul muşchilor este foarte important pentru o operaţie reuşită”, se precizează în broşura pentru pacienţii cu recomandare de transplant pulmonar. Intervenţia pentru transplantul pulmonar durează, de regulă, între trei şi şase ore. În primele zile după intervenţie, pacienţii mai au nevoie de oxigen, pentru ca plămânii sa se poata dezvolta. „Majoritatea pacienţilor acuză o presiune pe piept – ceea ce e foarte normal – din cauza operaţiei, dar va dispărea destul de rapid. Deşi transferul de oxigen este rapid şi funcţioneaza bine, avem mulţi pacienţi care au senzaţia că primesc prea puţin aer şi nu pot inspira corect”, subliniază ASTP.

Sursa: adevarul.ro

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS