11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatorii dezbat proiectul prin care preşedintele nu mai numește procurorii-şefi

Senatorii dezbat proiectul prin care preşedintele nu mai numește procurorii-şefi

Proiectul de modificare a statutului judecătorilor şi procurorilor, iniţiat de către șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia preşedintele şi ministrul Justiţiei sunt excluşi din procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi a procurorului general va fi discutat marţi, 14 martie, în Comisia juridică a Senatului. Procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi procurorul general al României ar urma să fie desemnaţi de CSM. Revocarea acestora se face tot de către CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general. Proiectul de lege a fost adoptat tacit anul trecut, de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional în acest caz.

Un protest faţă de acest proiect a fost anunţat pe Facebook, manifestanţii intenţionând să înconjoare Palatul Parlamentului cu maşinile, motocicletele şi bicicletele. Manifestanţii ar urma să se strângă în Piaţa Constituţiei la ora 13.00, după care, la 13.30, să plece într-un marş în jurul Parlamentului, deplasându-se în coloană cu 10 kilometri pe oră şi claxonând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS