100 de maşini în jurul Parlamentului, la un marş de protest faţă de proiectul lui Tăriceanu

proteste44
Foto: hotnews.ro


Aproximativ 100 de masini participa marti dupa-amiaza la un mars de protest inedit in jurul cladirii Parlamentului. Participantii la mars protesteaza astfel fata de proiectul de lege initiat de Calin Popescu Tariceanu care ar urma sa excluda presedintele si ministrul Justitiei din procedurile de numire a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorilor-sefi, informează HotNews.ro.

Proiectul de lege este dezbatut astăzi de Comisia Juridica din Senat, dupa care va merge la vot final in plenul Senatului si la promulgare.

Tariceanu a propus modificarea Statutului judecatorilor si procurorilor, in sensul ca in functiile de conducere sa nu mai fie implicat factorul politic – presedintele tarii si ministrul Justitiei.


“Inalta Curte de Casatie si Justitie isi numeste, dintre judecatorii care au functionat la aceasta instanta cel putin doi ani, presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii”, prevede proiectul initiat de presedintele Senatului.

Potrivit acestuia, revocarea din functie a presedintelui, vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii se face de catre ICCJ care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a institutiei.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 14 martie 2017

Actualitate

» Taxa pentru zonele supraaglomerate ar putea înlocui timbrul de mediu
» A murit Ileana Ciuculete
» Ministerul Sănătății a revizuit cadrul legislativ pentru asigurarea necesarului de medicamente pentru pacienții din România
» Senat – Vot în unanimitate împotriva legii de desfiinţare a CNCD
» Stare de urgență din cauza vremii în nord-estul Statelor Unite ale Americii
» Poliţia Argeş face verificări după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu a spus că deţine o mitralieră şi e pregătit să o folosească
» Comisia SRI va efectua de săptămâna viitoare controale la unităţile centrale şi subordonate ale serviciului
» Ministrul Sănătăţii: Am semnat Ordinul pentru citostatice
» CFR Călători va transporta zilnic pasageri la Istanbul și Sofia și săptămânal la Salonic, din 2 iunie
» Dezbaterea propunerii lui Tăriceanu privind numirea conducerii ÎCCJ, amânată în Comisia juridică a Senatului
» UPDATE – Alertă cu bombă la Liceul “Ion Barbu” din Capitală/Alerta s-a dovedit a fi falsă
» Acţionarii Complexului Energetic Oltenia au aprobat disponibilizarea a 1.000 de salariaţi în 2017
» 100 de maşini în jurul Parlamentului, la un marş de protest faţă de proiectul lui Tăriceanu
» PSD, ALDE şi UDMR au depus amendamente privind majorarea cu 30% a indemnizaţiilor aleşilor locali
» Camera Deputaţilor a declarat o nouă sărbătoare naţională
» Parchetul Curţii de Apel Piteşti, sesizat de mai multe persoane, în urmă declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu

Interviu

» Prof. univ. dr. Bernard Dan, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova: „Este începutul unui șir de aventuri științifice“

Publireportaj

» Program dedicat împlinirii a 60 de ani de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuși
» HARMONY DECOR – un show room dedicat amenajărilor interioare

Local

» Povestea unui bibliotecar nonconformist
» Legumicultorii din Olt, campioni

Dolj

» Românul împuşcat mortal în Italia este din Amărăştii de Jos
» Autoturism Skoda furat din Craiova, găsit în apropierea comunei Rast
» Fostul primar din Calafat, cinci ani de pușcărie
» Plătim impozite și vrem decență!
» Scandal la înlocuirea stâlpilor de electricitate din Mofleni
» Subiecte dinainte cunoscute la concursul de la SJU Slatina
» Parcul „Romanescu“, punct final
» 500 de doljeni au solicitat ajutor pentru cultivarea tomatelor
» Gazeta de Sud, de 22 de ani în inima Olteniei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Angajaţii Agenţiei de Protecţie a Mediului vor dublarea salariilor
» Du iu spic ingliş?
» Grevă la Mediu
» Lucrări cu scandal
» Coadă la taxe şi impozite
» Craiova: Autoturismul Skoda furat din parcarea uzinei Ford, găsit în apropierea comunei Rast
» Craiova: Pietonii indisciplinaţi, sancţionaţi
» Mircea Guţă, fostul primar al Calafatului, condamnat închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Gorj

» Anchetă DSP şi a CJ Gorj, la Căminul de bătrâni din Suseni

Vâlcea

» Vâlcea: Accident mortal la Tomşani
» Vâlcea: Pieton accidentat la Fârtăţeşti şi transportat la SJU Craiova

Sport

» Dănuţ Pascu: Avem nevoie mai mult ca niciodată de public
» „Elitele“, pregătite pentru retur
» Fotbal / Liga Campionilor, optimi de finală (retur)
» Fotbal / LPF a stabilit programul etapelor 3,4 și 5 din play-off-ul și play-out-ul Ligii I
» Fotbal / Isăilă a anunțat lotul României U21 pentru turneul din Spania. Nici un jucător de la Craiova și Pandurii nu se regăsește pe listă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Regimul Dragnea şi domnia legii: asaltul continuă

Top