3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a fost împușcat mortal în Italia după ce a încercat să jefuiască un bar. Despre tragedie a vorbit și Silvio Berlusconi

Un român a fost împușcat mortal în Italia după ce a încercat să jefuiască un bar. Despre tragedie a vorbit și Silvio Berlusconi

Un român de 28 de ani a fost împușcat mortal în Italia, după ce a încercat să jefuiască un bar. Tragedia s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la Casaletto

Lodigiano (nordul Italiei), dar autoritățile italiene au anunțat abia sâmbătă seară că cel decedat era român, imediat ce au reușit să-l idendifice. Amprentele
acestuia nu se aflau în baza de date ale poliției italiene, semn că nu era recidivist. Românul a încercat să jefuiască barul alături de alți tineri. El a fost împușcat mortal cu o pușcă de vânătoare de către proprietarul barului, un bărbat de 67 de ani. Acesta din urmă a fost reținut.
Despre evenimentul petrecut la Casaletto Lodigiano a vorbit și fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, în prezent lider al partidului Forza Italia.

”Tragedii precum cea întâmplată la Casaletto Lodigiano reprezintă un eșec pentru toată lumea. Mai întâi de toate pentru stat, deoarece nu este capabil să apere viețile oamenilor, să asigure siguranța cetățenilor și proprietatea locuitorilor acestei țări. Atunci când o persoană este constrânsă să se apere singură, este absurd să fie pedepsită pentru acest lucru. Responsabilitatea pentru această crimă nu este a celui care s-a apărat, ci în primul rând a celui care a violat o proprietate ce nu-i aparținea, apoi a statului pentru că nu l-a împiedicat să o facă”, a spus Silvio Berlusconi, citat de huffingtonpost.it.

Apropiații celui care l-a împușcat pe român au spus pentru presa italiană că bărbatul a mai fost victima unei tentative de jaf, însă atunci a tras cu pușca  în aer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS