MADR: Ajutor financiar pentru fermierii români care dețin între 3 și 9 vaci de lapte (proiect)

ferma-vaci
Foto: paginadeagricultura.ro

Fermierii români care dețin între 3 și 9 vaci de lapte vor primi un ajutor financiar din fondurile europene alocate României pentru sectorul laptelui, în valoare de 5,44 milioane de euro, pentru a putea produce mai mult pentru piață, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

“Se distribuie echivalentul în lei a sumei de 5.448.041,5 euro pentru producătorii de lapte, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă — FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Ajutorul financiar prevăzut se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale (…), care se încadrează la activitatea ‘agricultură la scară mică,” se arată în document.

Pentru obținerea ajutorului financiar beneficiarii trebuie să dețină un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație cu cod ANSVSA și să aibă documente că a livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 — 31 martie 2016. Cererea pentru obținerea ajutoarelor se depune la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, însoțită de documentele legate prevăzute, până la data de 2 mai 2017, inclusiv.

Proiectul de act normativ precizează că producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile actului normativ.

“Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărțirea sumei totale prevăzute la efectivul eligibil de vaci de lapte. Plățile pentru aceste ajutoare se efectuează până la data de 30 iunie 2017. În vederea evaluării eficacității măsurii, ANSVSA verifică beneficiarii care au solicitat ajutorul de adaptare excepțional prevăzut de prezenta hotărâre a Guvernului, dacă mențin exploatația/exploatațiile înregistate în RNE până la data de 31 august 2017, și transmit rezultatul verificărilor către APIA”, se arată în document.


Autoritatea competentă comunică Comisiei, până la data de 15 octombrie 2017, sumele plătite, numărul și tipul beneficiarilor și evaluarea eficacității măsurii.

Potrivit notei de fundamentare, exploatațiile cu efective de vaci de lapte cuprinse între 3 și 9 capete sunt ferme mici a căror producție, aproximativ 50%, este destinată consumului propriu, ceea ce duce la venituri reduse din această activitate, risc mărit de apariție a bolilor transmisibile la om (zoonoze), exploatarea de metiși cu grad genetic scăzut.

Conform regulamentului Comisiei Europene din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, României i s-a alocat un pachet

financiar în valoare de 10.896.083 euro, din care 5.448.041,5 euro se distribuie pentru producătorii de lapte.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 12 martie 2017

Actualitate

» MADR: Ajutor financiar pentru fermierii români care dețin între 3 și 9 vaci de lapte (proiect)
» The Observer: 7500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiții de sclavie la ferme din sudul Italiei
» Trei turiști israelieni, recuperați duminică de salvamontiși după ce au rămas blocați în munții Făgăraș
» O nouă grevă a angajaților de la aeroporturile din Berlin va afecta mii de pasageri
» Steagul Olandei de la consulatul din Istanbul, smuls de protestatari si inlocuit cu cel al Turciei
» Simularea probelor scrise ale examenelor naționale din anul școlar 2016-2017 începe luni în toată țara
» INHGA: Debitul Dunării, în creștere în următoarele șapte zile, până la 8.600 mc/s
» IGPR: 30 de grupări specializate în cybercrime au fost destructurate anul trecut
» Proteste în Turcia. Manifestanții au aruncat cu portocale și ouă în Ambasada Olandei
» Premierul turc promite ”cele mai dure contramăsuri” după incidentul de la Rotterdam
» Patru case au luat foc la periferia Bucureștiului
» Un nou protest împotriva proiectului legii grațierii, anunțat duminică în fața Parlamentului
» Un român a fost împușcat mortal în Italia după ce a încercat să jefuiască un bar. Despre tragedie a vorbit și Silvio Berlusconi
» Ministerul Dezvoltării cumpără cuptoare cu microunde şi frigidere, iar Ministerul Transporturilor telefoane ”smartphone de ultimă generaţie”
» Ceață densă pe autostrada București – Pitești. Vizibilitatea este sub 50 de metri
» Olanda expulzează un ministru turc
» 15 ani de la înființarea Gărzii Naționale de Mediu

Publireportaj

» Participare de excepţie a CJ Gorj, la Târgul de Turism al Olteniei
» Cel mai eficient instrument de economisire de pe piaţa financiar-bancară

Local

» Incredibil: gunoiul din Orşova, depozitat pe faleza Dunării
» Ploi și vânt puternic în sudul și estul țării, de duminică până marți dimineața

Dolj

» Șofer băut, oprit de polițiști cu focuri de armă
» Afacerea „Blocul procurorilor“ zguduie Primăria Craiova
» Fiscul nu mai restituie taxa de timbru și taxa auto
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Mai multe spitale din Oltenia cer despăgubiri de la Hexi Pharma
» Craiova: Accident rutier soldat cu două victime
» Dolj: Un craiovean de 17 ani, surprins de polițiști la volanul unui autoturism
» Craiova: ”Cunoaște și protejează patrimoniul cultural național”, un proiect educațional al IPJ Dolj organizat în trei școli
» Dolj: Patru bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce sustrăgeau o betonieră
» Craiova: Șofer sub influența alcoolului, oprit cu un foc de armă de polițiști

Gorj

» Profesorul arestat la domiciliu pentru că a făcut sex cu o elevă de 12 ani şi-a recunoscut fapta
» Scandal în acţionariatul CEO pe tema planului de restructurare
» Gorj: Zăpadă pe DN 67 D, în zona Godeanu
» Gorj: Bust al lui Brâncuși, dezvelit la Baia de Fier pe 15 martie

Olt

» Olt: Motociclist rănit în accident, în centrul orașului Slatina

Sport

» Victorie pentru CS Universitatea Craiova în Banat
» Locul trei pentru SCM-U după sezonul regulat
» Craiova continuă lupta pentru play-off fără Hargrove
» Etapă nefastă pentru doljeni
» Gorjenii au remizat la Voluntari
» Fotbal / FC Voluntari – Pandurii, scor 1-1. Gorjenii rămân fără victorie sub comanda lui Stoican
» Simona Halep în turul trei la Indian Wells
» Alb-albaștrii au învățat să joace și la rezultat
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (10-13 martie)

Sanatate

» Un cămin de bătrâni de stat, din Dolj, a majorat taxa cu până la 70% – Centrul Social „Sfântul Andrei“, prețuri de hotel de patru stele
» Zece semne că nu bei destulă apă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top