5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatorul PSD Cornel Resmeriţă şi deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu ar putea să îşi piardă mandatele, după deciziile definitive privind conflictul de interese

Senatorul PSD Cornel Resmeriţă şi deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu ar putea să îşi piardă mandatele, după deciziile definitive privind conflictul de interese

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv joi că senatorul PSD Cornel Cristian Resmeriţă s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece şi-a angajat fratele în funcţia de consilier în cadrul biroului sau parlamentar. Contactat de HotNews, senatorul Cornel Resmeriţă a declarat că nu va demisiona din Parlament, deşi, potrivit legii, aceasta nu mai poate ocupă o funcţie publică timp de trei ani.

„Hai, domne, fii serios! Vorba lui Florin Iordache: Altă întrebare!”, a declarat pentru sursa citată senatorul Cornel Resmeriţă, întrebat dacă va demisiona din funcţie.

Tot joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, că nefondată, contestaţia în anulare depusă de Steluţa Cătăniciu, deputat ALDE, prin care această solicită anularea deciziei instanţei prin care a fost declarată în conflict de interese în materie administrativă. Această decizie vine la trei zile după ce ANI a trimis o scrisoare către Camera Deputaţilor în care afirmă că revine asupra solicitării de a lua act de raportul care prevede interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică pe o perioada de 3 ani în cazul deputatei ALDE şi în care agenţia îi „roagă” pe cei din conducerea Camerei Deputaţilor să demareze vacantarea locului de deputat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS