Peste 74 de milioane de euro alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor și finanțate din fonduri europene

Autori


Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, alocarea temporară a sumei de 74,052 milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Potrivit unui comunicat al Guvernului, fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice.

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).

Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.


Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.

Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 23 februarie 2017

Actualitate

» Fermierii îşi primesc subvenţiile
» Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi: „Cel mai important aliat al procurorilor: cetățenii“
» CNAIR contestă raportul Ministerului Finanțelor privind prejudiul de 525,9 milioane de euro din contractul cu Bechtel
» Ionuţ Negoiţă, pus sub control judiciar în dosarul privind insolvenţa clubului Dinamo
» Februarie va aduce un nou record al înmatricularilor de maşini second-hand din import
» Încă două persoane au murit din cauza gripei, iar bilanţul a ajuns la 25 de decese
» Ministerul Cercetării: Granturi între 1.500-3.500 € pentru ca elevii să nu plece la facultăţi străine
» Liviu Pop a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi a redevenit senator
» DNA şi-a prezentat bilanțul de activitate pentru anul 2016
» Iohannis va promulga vineri legea de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14
» Vâlcea: Un bărbat a încercat să-i păcălească pe poliţiştii rutieri cu acte false
» CFR Călători: Două bilete de tren la preț de unul, de Dragobete
» Un parlamentar ucrainean a fost răpit la Odesa
» Cei patru noi miniștri ai Cabinetului Grindeanu au depus jurământul de învestitură
» Tutuianu: La următoarea şedinţă a comisiei SRI vom discuta existenţa unui protocol DNA-SRI

Publireportaj

» Toyota Hybrid: Numărul 1 în piața de maşini eco din România

Local

» Pensii mai mari, bani mai mulți pe rețeta de la farmacie
» Închisoare cu suspendare pentru o fostă consilieră locală din Severin
» Întreruperi energie electrică de mâine

Dolj

» Water Park-ul Craiovei face valuri doar în Consiliul Local
» Se redeschide șantierul lângă Liceul de Arte din Craiova
» Sfâşiat de câini pe stradă
» Reorganizare sau reglare de conturi la Filarmonica „Oltenia“?
» Cimino, reținut în dosarul „Gruparea Frăția“
» Agent de penitenciar – opt ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită
» Best of Craiova 2017 – Start competiție!
» Înșelăciuni prin metoda „Accidentul“
» Water Park-ului, încă o amânare
» Tinereţe după gratii
» Craiova: Avarie la o conductă a Companiei de Apă Oltenia pe strada Păltiniş
» Craiova: Cimino a fost reţinut pentru 24 de ore

Gorj

» Un mort şi un rănit, în urma unui accident grav de muncă la Termocentrala Turceni
» Jumătate din drumurile judeţene au nevoie de reparaţii
» Internet gratuit în parcurile din Târgu Jiu şi în centrul oraşului
» Numărul şomerilor este în creştere
» Taxa de depozitare a gunoiului, recuperată din buzunarele cetățenilor
» Gorj: Proiect pentru promovarea datinilor străbune
» Gorj: Poliţiştii au descins în rândul elevilor
» Zăpadă ca în filme în staţiunea Rânca
» Gorj: Căsătorii şi Nunta de Aur, de Dragobete
» Târgujienii s-au îmbulzit la cricuri şi tigăi

Mehedinţi

» A fost vândut telefonul care i-a aparţinut lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
» Mehedinţi: Peste 6 hectare de vegetaţie uscată, incediate

Vâlcea

» UPDATE – Vâlcea: Un tir cu sucuri s-a răsturnat la Câineni, peste calea ferată. O persoană a rămas încarcerată

Sport

» Mulțescu e îngrijorat
» Voleibalistele de la CSV Craiova joacă turnee semifinale acasă
» SCM-U înfruntă din nou Steaua, dar în campionat
» Divizionarele C doljene, în teste (UPDATE)

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top