11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu Bamboo: ISU va face astăzi o nouă verificare la faţa locului

Incendiu Bamboo: ISU va face astăzi o nouă verificare la faţa locului

UPDATE: ora 11.00 / La faţa locului au ajuns şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi reprezentanți ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov au anunţat că astăzi, în jurul prânzului, se va realiza încă o verificare la clubul Bamboo, pentru a se constata dacă incendiul este stins. ”Ca urmare a evaluării efectuate de specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii s-a stabilit că structura de rezistenţă a clădirii este grav afectată, fapt ce determină limitarea accesului pompierilor în interiorul clubului.

În jurul prânzului se va realiza încă o verificare la faţa locului, pentru a determina dacă incendiul este stins”, au precizat astăzi, pentru Agerpres, oficiali ai ISU Bucureşti – Ilfov. Potrivit acestora, începând cu ora 8.00, la clubul Bamboo au rămas în supraveghere două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru descarcerare, pentru supravegherea zonei.

Patru pacienţi care au necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului de sâmbătă dimineaţa din clubul Bamboo se află în continuare internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a confirmat astăzi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, pacienta care a necesitat supraveghere medicală specială este în stare stabilă. În schimb, pacientul internat la Spitalul Sf. Pantelimon care a necesitat îngrijiri medicale în urma incendiului ar putea fi externat în cursul zilei de astăzi, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Fiorella Nitoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS