11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR a amânat pentru data de 7 februarie decizia cu privire la conversia creditelor în franci elvețieni

CCR a amânat pentru data de 7 februarie decizia cu privire la conversia creditelor în franci elvețieni

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru data de 7 februarie decizia cu privire la  proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.
La 23 noiembrie 2016, la ieșirea din sala de ședință, președintele CCR, Valer Dorneanu, declara că a fost nevoie de amânarea acestei discuții pentru a fi aprofundată soluția și a fi corelată cu cea care a fost dată în cazul Legii dării în plată.
Guvernul a contestat la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.
Dacian Cioloș, premier la acea dată, preciza că Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.
Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie.
Potrivit actului normativ, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.
La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi, iar sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elvețieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adițional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS