10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAstăzi este Ajunul Bobotezei

Astăzi este Ajunul Bobotezei

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Ajunul Bobotezei, dar îi prăznuiesc şi pe Sfântul Mucenic Teotempt şi Sfanta Muceniţă Teona. Această sărbătoare vine cu post negru, conform crestinortodox.ro. Pe data de 5 ianuarie creştinii ţin post negru, nu trebuie să bea şi să mănânce nimic, excepţie făcând dacă această dată pică în zilele de sâmbătă şi duminică. Acest obicei se practică pentru a putea gusa din Agheasma Mare de Bobotează.
Sfântul Teopempt a fost un episcop ce a trăit pe vremea împăratului Diocletian, la sfârşitul secolului al III-lea. Acesta a supravieţuit după ce a fost aruncat într-un cuptor cu foc şi i s-a scos un ochi pentru că a mărturisit că Iisus Hristos este Fiul Domnului. După aceea, îl converteşte pe Teone la creştinism, dar ambii mor pentru că nu au vrut să renunţe la credinţă. Teona a fost îngropat de viu, iar lui Teopempt i s-a taiat capul.

Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a două zi se ia agheasmă pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminică sau sâmbătă, nu se ţine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seară acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.

În unele regiuni, în special în Moldova, creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie – odovania praznicului. Se întâmplă ca cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie să primească de la duhovnic binecuvântarea de a lua Agheasmă Mare. Însă, trebuie să fim cu luare aminte la faptul că Agheasma Mare nu poate înlocui Sfânta Împărtăşanie.

Alţi preoţi îi opresc pe credincioşi să ia Agheasma Mare. În acest sens, Sfântul Sava spune: „aceştia nu fac bine pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfinţirea lumii şi a întregii făpturi… Deci de unde este socotinţă acestora pentru că să nu guste apă această, deoarece trebuie să ştim că nu pentru această Apă este necurătia în noi, ci devenim necuraţi prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi că să ne curăţim de acestea, bem fără de îndoială această Sfânta Apă”.

Cu Agheasmă Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troitelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS