11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate4.561 de români din diaspora au votat prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare

4.561 de români din diaspora au votat prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare

4.561 de români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile parlamentare, dintr-un total de 8.889 de cetățeni români  înscriși în Registrul Electronic. Anunţul a fost făcut astăzi de Compania Națională Poșta Română, într-un comunicat.

„În cifre exacte, pregătirea şi derularea procesului de vot prin corespondenţă, în perioada 28.10.2016- 08.12.2016, orele 24.00, în limita competenţelor atribuite Poştei Române prin lege, arată astfel: transmiterea de trimiteri poştale conţinând documente necesare votului prin corespondenţă către toţi cei 8.889 de cetăţeni români înscrişi în Registrul Electronic, provenind din 55 de ţări; implicarea a 9 companii aeriene şi 56 de operatori poştali în procesul de distribuire externă a tuturor buletinelor de vot; predarea a 4.561 de plicuri conţinând voturile cetăţenilor din diaspora, înscrişi în Registrul Electronic, către Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, acest proces finalizându-se în data de 08.12.2016, orele 24.00”, precizează Poşta Română în respectivul comunicat.

Cele mai multe voturi prin corespondență au plecat către Spania (2.794), iar pe locurile următoare se situează Italia (1.228), Republica Moldova (880), Germania (618) și Marea Britanie (594).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS