13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDGA: Săptămâna anticorupție la frontiere - "Pe aici corupția nu trece!"

DGA: Săptămâna anticorupție la frontiere – „Pe aici corupția nu trece!”

Direcția Generală Anticorupție, Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova și Serviciul de Stat al Poliției de Frontieră din Ucraina lansează, luni, campania, ”Săptămâna anticorupție la frontiere”, ocazie cu care vor fi distribuite pliante și afișe informative în 14 puncte de trecere a frontierei comune dintre România, Republica Moldova și Ucraina, notează Agerpres.

Campania se va desfășura în perioada 5 -9 decembrie, cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție şi va fi lansată simultan în aeroporturile internaționale din capitalele celor două state partenere și va fi derulată, pe parcursul întregii săptămâni, și în 11 puncte de frontieră terestre: 4 puncte comune Moldova — Ucraina, 4 puncte comune România — Moldova și 3 puncte comune România — Ucraina.

Scopul campaniei tripartite este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora, dezvoltarea unui climat de siguranță publică și crearea unui cadru de cooperare transfrontalieră, arată sursa citată.

Lansarea campaniei la nivel național va avea loc mâine, la ora 10,00, în Aeroportul Internațional București-Otopeni, în prezența reprezentanților diplomatici ai statelor partenere, conducerii DGA și IGPF.

La acțiune vor participa, în calitate de voluntari, elevi ai Colegiului Național ”Garabet Ibrăileanu” Iași, instituție cu care Serviciul Județean Anticorupție Iași are în derulare un protocol de colaborare cu deviza ”Tinerii împotriva corupției!”, ce vizează educarea liceenilor în spiritul adoptării unui comportament integru în societate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS