7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePiloții de la Lufthansa vor suspenda duminică greva

Piloții de la Lufthansa vor suspenda duminică greva

Sindicatul piloților de la Lufthansa a respins, vineri, cea mai recentă ofertă de salarizare a companiei germane, dar a fost de acord să nu prelungească greva dincolo de ziua de sâmbătă, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, anunțase anterior că a făcut o nouă ofertă pentru a încerca să deblocheze negocierile salariale cu piloții, care sunt în grevă de miercuri. Deja compania a anulat 2.755 de zboruri, fiind afectați aproximativ 345.000 de pasageri, iar rezervările sunt în declin.

Sindicatul piloților, Vereinigung Cockpit (VC), amenințase cu extinderea acțiunii de protest dincolo de ziua de sâmbătă, sporind temerile în rândul investitorilor, din cauza costului ridicat pentru compania și al impactului asupra economiei germane.

Același sindicat, însă, a anunțat vineri seară că va înceta greva sâmbătă, deși nu a exclus noi acțiuni de protest în viitor.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014. Sindicatul solicită o majorare salarială retroactivă de 3,7% pe an pentru cei 5.400 de piloți din Germania, începând din 2012.

Conducerea Lufthansa a oferit, vineri, o creștere a salariilor cu 4,4%, în două tranșe, precum și o plată excepțională egală cu salariul pe 1,8 luni.

De asemenea compania germană s-a oferit să creeze 1.000 de locuri de muncă pentru piloții începători și până la 600 de poziții pentru pregătirea piloților, în următorii cinci ani.

Piloții de la Lufthansa sunt plătiți peste standardele din industria aviației. Un pilot al companiei germane beneficiază de un câștig mediu înainte de taxe 180.000 de euro (190.000 de dolari) pe an, deși pentru un căpitan cel mai ridicat nivel de salarizare înainte de taxe este 22.000 de euro pe lună.

Din cauza grevei, Lufthansa a fost nevoită să anuleze sâmbătă 137 de curse aeriene, din care 88 de zboruri intercontinentale, fiind afectați astfel 30.000 de pasageri. Totodată, vor fi afectate și unele zboruri pe distanțe scurte și medii.

Conform estimărilor Lufthansa, greva costă compania germană aproximativ zece milioane de euro pe zi. Lufthansa a dat asigurări că zborurile subsidiarelor Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS și Brussels Airlines nu vor fi afectate.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS