15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Se răceşte vremea

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis că în acest weekend vremea se va răci, maximele coborând sub 10 grade în toată țara (în nord și în depresiuni vor fi și maxime negative) iar minimele sub zero grade chiar și pe litoral. Vor fi și precipitații, nu doar ploi, ci și lapoviță și ninsoare, în special în Nord, Centru și Est.

Vineri, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme caldă la munte, dar parțial și în regiunile intracarpatice și în dealurile sudice, în timp ce în celelalte zone vor fi apropiate de mediile multianuale ale datei. Cerul va avea înnorări, cu precădere în prima parte a zilei în sudul și estul tării și va fi temporar noros în restul teritoriului.
În zonele joase, local va fi ceață, posibil asociată cu burniță, iar în regiunile din extremitatea de nord și nord-est, trecător și izolat, va plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade.
La munte, temperaturile caracterizează o vreme caldă la munte. La amiază vor fi 12 grade la Păltiniș și la Predeal, 8 grade la Semenic, 11 la Sinaia 1500, 10 la Arieșeni (noros) și 5 grade pe Vf. Toacă din masivul Ceahlău. Cerul va fi temporar noros, iar în nordul Carpaților Orientali, trecător și izolat va plouă slab. Vântul va suflă slab până la moderat.
În regiunile intracarpatice, vreme mai caldă decît normal, la munte și în vest unde maximele trec de 10 grade pînă la 14 grade în zonele de deal. În centrul țării : 7 grade la Cluj și Sibiu, 8 la Brașov și 5 la Miercurea Ciuc. Dimineață în zonele joase va mai fi ceată.
În sud, norii predomina în special în prima parte a zilei dar cresc șansele de soare chiar dacă pentru intervale scurte de timp. În zonele joase, local va fi ceată, posibil asociată cu burnită. Maximele, în general între 7 și 10 grade la șes și 10-13 grade în zonele de deal.
În Dobrogea, cer temporar noros, izolat ceată și burnița și maxime în jur de 9 grade.
În Moldova, vreme predominant închisă în special în prima parte a zilei. Ceată și izolat buniță vor fi din nou prezente și iar în partea de nord a regiunii, ploaia slabă. La amiază vor fi 4 grade la Suceava și Iași, 5 în Bacău și 7 la Focșani și Galați.

Sâmbătă, în interiorul arcului carpatic, vremea se va menține caldă, cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse, mai ales dimineață, se va semnala ceată. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei și, cu precădere în zonele joase de relief, vremea va fi predominant inchisă, cu ceată și trecător burniță.
Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3-4 grade în zonele cu ceată persistență din centrul țării, la Miercurea Ciuc și 14 grade în dealurile din vest.

Duminică, va ploua, în primele ore ale zilei în vest și în sud-vest, iar apoi în jumătatea nordică. Ploi răzlețe pot fi și în restul teritoriului. Seară, în regiunile nordice și centrale ploile încep să treacă în lapovită și ninsoare.
În zona montană, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va suflă în general moderat, cu intensificări la munte. Pe spații mici va mai fi ceată, în primele ore ale zilei, în estul, centrul și în sudul tării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 grade în centrul țării, la Cluj Napoca, Sibiu și Brașov și 12 grade la Constanța.

La începutul săptămânii viitoare, dinspre nord-vest se apropie o masă de aer deosebit de rece, care va cuprinde teritoriul țării. În noaptea de 28 spre 29 noiembrie apar primele ninsori în afara zonelor montane. Deja de marți, 29 noiembrie, ninsorile își întind aria de acoperire: vor fi afectate mai ales zonele din centru și nordul țării, urmând ca vremea rea să cuprindă și vestul țării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS