10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCioloş: Patrule comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe vor intra în activitate în perioada următoare

Cioloş: Patrule comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe vor intra în activitate în perioada următoare

Premierul Dacian Cioloş a anunţat joi, la Timişoara, că patrulele comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe vor intra în activitate în perioada imediat următoare: ”Aceste patrule comune urmează să între în activitate în perioada imediat următoare. Contacte şi discuţii între miniştrii noştri de Interne au mai fost în acest an, de dată această am reuşit să formalizăm un cadru, contextul în care se vor organiza aceste patrule”, a declarat primul ministru.

Potrivit premierului, deja există ”contacte foarte frecvente între poliţiştii de frontieră de-o parte şi de cealaltă”, dar prin acest protocol, semnat joi la Timişoara, ”vom avea chiar o patrulare comună şi atunci va fi mai uşor”.

”Sigur, legat de fluxurile migraţioniste, în măsură în care şi aceste patrule vor intră în activitate, va fi mult mai uşor de controlat fluxul migrator. Şi noi, pe partea noastră, am luat oricum măsuri de întărire în această zona, dar cooperarea cu vecinii sârbi este una esenţială şi importantă şi de-o parte şi de cealaltă”, a precizat Dacian Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, astăzi, la Timișoara, cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, aflat în vizită în România la invitaţia sa.

„Ne-am întâlnit la Timișoara și nu la București pentru că aici suntem mai aproape unii de alții, chiar și fizic. Am vrut să dăm un semnal că această relație dintre Serbia și România este una consistentă, de lungă durată, dincolo de durata guvernelor, dincolo de culorile politice. Serbia și România au potențial și trebuie să devină și parteneri economici cu consistență și pe viitor”, a arătat premierul Cioloș.

În cadrul întrevederii, șeful Guvernului de la București a reconfirmat sprijinul României pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, ca membru deplin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS