10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt persoane au fost reţinute pentru constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de droguri de risc

Opt persoane au fost reţinute pentru constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de droguri de risc

Procurori DIICOT- Biroul Teritorial Vrancea au dispus, pe 24 şi 25 octombrie, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților CIULIN TOMA NICUȘOR, CIULIN ELISABETA, VOICU OCTAVIAN, SERANFIR ADRIAN CONSTANTIN, APOSTOL NECULAI, FERARU TUDOR-CRISTIAN, LESCAE IONUȚ- COSMIN și MANOLE LIVIU pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 inculpatul Ciulin Toma-Nicușor a efectuat fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, pe care le-a procurat, transportat, livrat, pus în vânzare și depozitat către diferite persoane de pe raza județului Vrancea, în aceeași perioadă desfășurând și activități de trafic de droguri în sensul procurării, deținerii și comercializării de astfel de substanțe interzise atât pentru consum propriu cât și pentru vânzare.

În această activitate infracțională inculpatul Ciulin Toma-Nicușor a fost ajutat și de către mama sa, inculpata Ciulin Elisabeta, care atunci când fiul ei se afla internat într-un spital de psihiatrie, dar nu numai, a vândut în locul acestuia substanțe etnobotanice către diferiți consumatori cu suma de 15-20 lei pliculețul.

S-a reținut că inculpatul Ciulin Toma-Nicușor s-a aprovizionat de la membrii unui grup infracțional organizat constituit din inculpații Seranfir Adrian-Constantin zis ‘Ciungu’, Apostol Neculai zis ‘Cobra’ și Feraru Tudor-Cristian, precum și de la membrii unui alt grup infracțional organizat (care nu avea legături cu primul) constituit din inculpații Lescae Ionuț-Cosmin, Manole Liviu și Neamțu Ionela-Oana care procurau, dețineau, ambalau, transportau, distribuiau și vindeau produse etnobotanice către mai mulți consumatori de pe raza județelor Galați, Vrancea și Brăila.

Inculpatul Seranfir Adrian—Constantin, în calitate de lider al grupului infracțional organizat a desfășurat activități de producere, ambalare, transport, deținere, comercializare de substanțe psihoactive, aceste activități realizându-se prin intermediul celorlalți doi inculpați Apostol Neculai și Feraru Tudor-Cristian, toți trei având scopul de a comercializa substanțe etnobotanice cu sume cuprinse între 10-15 lei gramul în scopul obținerii de venituri.

Inculpatul Seranfir Adrian-Constantin a desfășurat activitățile infracționale în stare de arest la domiciliu, fiind trimis în judecată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism—Serviciul Teritorial Galați pentru săvârșirea acelorași gen de infracțiuni.

În urma perchezițiilor au fost ridicate sumele de 5.000 de lei și 300 de euro, un kilogram de substanțe cu efect psihoactiv, 0,82 de grame de hașis, țigarete care conțineau droguri, confecționate artizanal, un grinder și un mini-cantar electronic, telefoane mobile, laptopuri și tablete.

La data de 25.10.2016 Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpaților Ciulin Toma Nicușor, Voicu Octavian, Seranfir Adrian Constantin, Apostol Neculai, Feraru Tudor-Cristian, Lescae Ionuț—Cosmin și Manole Liviu pentru o perioadă de 30 de zile iar față de inculpata Ciulin Elisabeta măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul de Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și jandarmi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS