16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Sănătăţii, despre Colectiv: Nici Viena, nici Londra nu ar fi fost pregătite pentru un număr atât de mare de arşi

Ministrul Sănătăţii, despre Colectiv: Nici Viena, nici Londra nu ar fi fost pregătite pentru un număr atât de mare de arşi

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri ca reacţie la intenţia părinţilor victimelor din Colectiv de a da în judecată ISU şi Ministerul Sănătăţii că niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr de peste o sută de arşi grav.

”Ştiu despre această intenţie a lor. Am discutat atât cu o bună parte din victime, cât şi cu parte din părinţii celor decedaţi în Colectiv, respectiv rudele. Am avut şi ieri o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, în care i-am invitat şi am discutat despre ce am putut să facem până acum şi ce am mai putea face pentru victime, respectiv problemele cu care se confruntă victimele sau aparţinătorii lor”, a afirmat Vlad Voiculescu, citat de Mediafax.

El nu a vrut să se pronunţe dacă victimele şi părinţii sunt în măsură să ceară despăgubiri pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. ”Nu aş vrea să mă pronunţ eu asupra acestui lucru. Sigur că oricine poate acţiona în justiţie pentru orice”, a punctat Voiculescu.

El a mai spus că, personal, crede că sistemul nu a fost pregătit niciodată.

”Eu nu cred că am fost pregătiţi niciodată. Nu cred că am fost pregătiţi nici anul trecut şi nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul către România că nu a fost pregătită. Nicio altă ţară şi niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de răniţi grav cu arsuri. Niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit de un număr de peste o sută de arşi grav. Ca să dau un exemplu, la Viena, la spitalul AHK, cel mai mare spital din Europa, există şase paturi de arşi. Sigur, există şi în alte spitale din Austria, dar niciun oraş, nici Viena, nici Londra, nici Paris nu ar fi fost pregătit pentru un număr atât de mare de arşi”, a explicat Voiculescu.

Părinţii victimelor din clubul Colectiv îi consideră vinovaţi pentru tragedia în care şi-au pierdut viaţa 64 de oameni pe reprezentanţii ISU şi pe şefii din Ministerul Sănătăţii, precizând că se ştia, la nivelul ministerului, că în România nu sunt condiţii pentru a trata astfel de cazuri de arşi.

Fondatorul Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, care şi-a pierdut şi el copilul în incendiul din 30 octombrie 2015, a declarat că dacă autorităţile de la acea vreme luau mai repede decizia transportării arşilor în spitale din străinătate, aceştia ar mai fi avut o şansă să supravieţuiască.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS