22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTarom: Cursa Bucureşti-Sofia a întârziat din cauza unor disfuncţionalităţi la sistemul de comunicaţii al avionului

Tarom: Cursa Bucureşti-Sofia a întârziat din cauza unor disfuncţionalităţi la sistemul de comunicaţii al avionului

Întârzierea cu peste patru ore a unei curse Bucureşti-Sofia, programată azi-dimineaţă, a fost generată de „disfuncţionalităţi la sistemul de comunicaţii al aeronavei”, a precizat compania Tarom, potrivit HotNews. Reprezentanţii companiei de stat au menţionat că problemele tehnice ale aeronavei au dus şi la întârzierea unei curse între Bucureşti şi Timişoara, programată cu acelaşi avion.

„Cursa Tarom cu destinaţia Sofia a decolat cu întârziere din cauza unor disfuncţionalităţi la sistemul de comunicaţii al aeronavei. Echipa tehnică a efectuat toate operaţiunile necesare pentru restabilirea sistemului în cauza. Ca urmare a acestei întârzieri, şi programul zborului RO605/6 către Timişoara va fi întârziat”, a precizat Tarom, în răspunsul transmis News.ro.

Cursa era programată să decoleze la ora 8.05 de pe aeroportul Henri Coandă către Sofia, însă a decolat abia la ora 12.40, cu o întârziere de 4 ore şi 35 de minute.

Din cauza întârzierii zborului spre Sofia, şi zborul retur, de la Sofia spre Bucureşti, a înregistrat o întârziere majoră.

În ultima luna au avut loc mai multe incidente legate de zborurile Tarom, în special din cauza unor defecţiuni tehnice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS