9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţia Română le recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă în această perioadă

Poliţia Română le recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă în această perioadă

Folosirea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o anumită dată calendaristică, ci de starea drumului, atunci când este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei, nerespectarea obligaţiei fiind sancţionată cu amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei, anunţă Poliţia Română, potrivit Mediafax.

„Poliţia Română reaminteşte că legislaţia în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, în aceste condiţii, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, se arată într-o informare  a Poliției Române.

Şoferii care sunt depistaţi fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte amendă, asta însemnând între 1.125 şi 2.500 de lei. Pe lângă amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului, mai anunţă Poliţia Română.

Informarea vine în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineaţă, o informare de vreme rea, valabilă de la ora 14.00 până luni la ora 09.00, în acest interval fiind anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.

Potrivit informării ANM, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar în Carpaţii Meridionali, precipitaţii sub formă de ninsoare sunt anunţate pe seară şi în noaptea de duminică spre luni.

Vântul va sufla cu putere, îndeosebi în regiunile sudice ale ţării unde se vor depăşi la rafală 40-50 km/h. Pe crestele montane, ANM anunţă că va sufla cu 60 km/h, viscolind zăpada.

În restul ţării va ploua în intervalul menţionat, iar trecător în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Potrivit ANM, ploile vor depăşi local 10-15 l/mp, iar în zona de nord-vest, centru şi est izolat 20-25 l/mp.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS