10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaratonul păpușilor și poveștilor Colibri, la festivalurile de la Iași și Alba Iulia

Maratonul păpușilor și poveștilor Colibri, la festivalurile de la Iași și Alba Iulia

Urmează zile de festival pentru Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova! Prima oprire va avea loc la Iași, unde, invitat de Teatrul Luceafărul, Colibri participă cu spectacolul ”Fata babei și fata moșneagului”, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, ediția a IX-a. Dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov, cu scenografia realizată de Stefka Kyuvlieva, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru. Viaţă poveştii dau actorii: Iulia Cârstea, Alis Ianoş, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Mugur Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea. Spectacolul deține Premiul pentru cea mai bună regie (Todor Valov, Bulgaria) şi Premiul pentru creaţie de păpuşi (Stefka Kyuvlieva, Bulgaria), obținute la Festivalul Internaţional „Scânteia de Aur“, de la Kragujevac, Serbia.
Reprezentația este programată miercuri, 12 octombrie, ora 11.30.

La invitația Teatrului de păpuși Prichindel din Alba Iulia, Teatrul Colibri duce ”Poveste despre Hansel și Gretel” la Festivalul Internațional de teatru “Povești”, ediția a XI-a. Spectacolul, de și cu Geo Dinescu, Marin Fagu, Mugur Prisăcaru, a deschis seria premierelor la Colibri în 2016. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, povestea este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dar și dragoste. Spectacolul este programat vineri, 14 octombrie 2016, la ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Tot anul acesta, reprezentația Poveste despre Hansel și Gretel a fost prezentată în luna iunie publicului braşovean, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii “ARLECHINO 66 – Caravana Poveştilor”, organizat de Teatrul pentru copii Arlechino Braşov.

Actorii se vor întoarce la timp acasă, la Craiova, pentru un nou week-end de poveste, cu spectacolele Vrăjitorul din OZ (sâmbătă, 15 octombrie 2016, ora 18:00) și Prietenii Motanului Încălțat (duminică, 16 octombrie 2016, ora 11:00).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS