17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea, la vot final. Doar universitățile vor putea decide retragerea titlului de doctor

Legea, la vot final. Doar universitățile vor putea decide retragerea titlului de doctor

În plin scandal al lucrărilor ştiinţifice copiate de persoane publice, Senatul are de dat vot final pe legea plagiatelor. Actul normativ a fost trimis înapoi la Parlament, de Klaus Iohannis, pentru că era neclar. Comisia de învăţământ l-a analizat şi vrea să îl trimită înapoi în forma iniţială. Adică retragerea titlului să fie decisă de universităţi, nu de consiliul de atestare a diplomelor, notează Realitatea.
Ordonanţa de urgenţă privind doctoratele a fost modificată substanţial de parlamentari, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor. De asemenea, senatorii din comisie au abrogat articolul care prevedea că „certificatele şi diplomele de licenţă, de master şi/sau de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestora”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS