8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru miercuri şi joi

Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Meteorologii au anunţat că vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului.

Miercuri, cerul va fi temporar noros. Va ploua în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde punctiform se vor depăşi 15…20 l/mp. iar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. În zona de munte vor predomina ninsorile, iar precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare ar putea să mai apară trecător şi în Dealurile de Vest, Maramureş, nordul Moldovei, precum şi în nordul şi estul Transilvaniei.
Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi în prima parte a intervalului şi va avea viteze mai mari în regiunile sud-vestice şi la munte, cu precădere la altitudinile mari, unde la rafală se vor depăşi 60…70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade în depresiuni şi 11 grade în nordul litoralului. Noaptea, vor fi condiţii de brumă pe arii restrânse, îndeosebi în nordul şi centrul teritoriului.

Joi, vremea se va menţine rece pentru această dată în cea mai mare partea ţării. În vest, centru şi nord vor fi înnorări şi ploi, iar la munte, în special la altitudini mai mari, se vor semnala predominant ninsori. Pe arii restrânse, cu precădere în nord-vestul ţării şi în zona Munţilor Apuseni, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare şi doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în cursul zilei, temporar şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 16 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade în depresiuni şi 10 grade pe litoral. Izolat, se va produce brumă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS