24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAstăzi este ultimul termen în dosarul Microsoft

Astăzi este ultimul termen în dosarul Microsoft

La Înalta Curte de Casaţie și Justiție, este programat şi ultimul termen în dosarul licenţelor Microsoft, achiziţionate pentru şcoli. O afacere de corupţie la nivel înalt, care datează din 2009, şi prin care statul a fost păgubit cu zeci de milioane de euro. Fostul ministru Gabriel Sandu, fostul primar nemţean Gheorghe Ştefan şi oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş au contestat sentinţele primite în primă instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat prima decizie în dosarul „Microsoft”, astfel că trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, au primit condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.

În cazul lui Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a peste trei milioane de euro.

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă, fiindu-i confiscat un milion de euro şi fiind obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii la Admnistraţia Domeniului Public Sector 2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS