scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Olt: Premierul Dacian Cioloş merge vineri la Slatina



Premierul României, Dacian Cioloş, va participa, vineri, la Slatina, la inaugurarea noii investiţii industriale a Grupului Pirelli, în România.  Potrivit site-ului gazetanoua.ro, la eveniment va participa şi vicepreşedintele executiv şi administrator delegat al Pirelli, Marco Tronchetti Provera. Pirelli Tyres România se numără printre companiile care, în acest an, au primit ajutor de stat, contribuţia de la buget ridicându-se la 128,8 milioane de lei.

Până atunci, grupul italian primise alte două ajutoare de stat, în valoare totală de 63,42 milioane de euro. Primul dintre ele a fost acordat în 2008 şi a avut o valoare de 28,1 milioane de euro. Fondurile au fost distribuite în etape numai după verificarea investiţiilor care se execută de către Pirelli Tyres la fabrica de anvelope de la Slatina. Proiectul a fost finalizat şi a dus la crearea de o mie de locuri de muncă. În 2012, guvernul român a aprobat o schemă în valoare de 35,2 milioane de euro pentru creşterea capacităţii de producţie la unitatea din Slatina. Planul prevede ca în 2017 producţia să ajungă la 13 milioane de anvelope pe an de la nivelul de 8,5 milioane de anvelope în 2013. Italienii s-au angajat să ofere încă 500 de locuri de muncă.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 27 septembrie 2016

Actualitate

» Unu din trei elevi de 16 ani a fumat cel puţin o ţigară în ultima lună
» Iohannis: Vom avea o strategie pe termen mediu şi lung pe tema Moldovei
» Olt: Premierul Dacian Cioloş merge vineri la Slatina
» Iohannis: Proiectul de lege privind securitatea cibernetică – finalizat la sfârșitul anului
» MAE: Mesajul asumat de Ambasada Rusiei – o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale
» Franţa: Român în stare gravă după ce a fost înjunghiat pe stradă, la Nisa
» Gorj: Casa „Iris” are nevoie de autorizație de securitate în caz de incendiu
» Italia: Români arestaţi după ce au antrenat sute de persoane ca să comită fărădelegi
» Ministrul Apărării: Primele şase aeronave F-16 Fighting Falcon vor fi preluate miercuri
» Deputaţii din Comisia de muncă au majorat valoarea tichetului de masă până la 15 lei
» Ministrul Agriculturii, îngrijorat că românii aruncă la gunoi tot mai multă mâncare
» ANSVSA a descoperit E-Coli în carne de mici, carne tocată şi în caş proaspăt, în patru judeţe
» În pofida Brexit, Marea Britanie se opune creării unei armate a UE
» Senat: Comisia de Sănătate a respins modificările aduse la legea anti-fumat
» Se eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215
» Protest ca reacţie la ”donaţia” ambasadei Rusiei de 100 de euro pentru campania “Cuminţenia Pământului”
» Prima şedinţă CSAT după demisia şefului SIE a început. Nu participă nici şeful SRI
» DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Adrian Gurzău

Dolj

» Partea întunecată a Parcului Tineretului din Craiova
» Brigada multinaţională NATO va funcţiona la Craiova
» „Rețetă“ de furat cu ajutorul primarului
» Școlile au săli de sport improvizate și terenuri neamenajate
» Colocviile „Scrisul Românesc“ au ajuns la ediţia a XI-a
» Semiprotestul magistraţilor contrariază oamenii
» „O țară cu inima bolnavă“ – Hipertensiunea, „ucigașul tăcut“ pentru zeci de mii de olteni
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Urmărit internațional, prins în Craiova după doi ani de la condamnare
» Semi-protest la Tribunal
» Săli de sport improvizate și terenuri neamenajate
» O țară bolnavă de inimă
» Iohannis: Brigada multinaţională NATO va funcţiona la Craiova
» Dolj: Cercetată penal pentru că a furat din locuința vecinei
» Dolj: Program de sprijin pentru copil și familie, derulat de Asociația Vasiliada
» Craioveancă acuzată de tâlhărie, în spatele gratiilor
» Doljeni cercetați penal pentru braconaj piscicol
» Craiovean urmărit internațional de aproape doi ani, depistat de oamenii legii

Gorj

» Concurs interşcolar de Ziua Mondială a Turismului
» A început procesul directorilor din CEO
» Vasile Moşoiu nu are voie să se întoarcă la Primăria Drăguţeşti
» CEO, lider la producţia de energie
» Gorj: Tânărul mort la un mall din Berlin, adus la Cărbuneşti
» Gorj: Şofer reţinut pentru fugă de la locul accidentului

Mehedinţi

» Mehedinţi: Producţii bune la culturile de toamnă, cu excepţia viţei de vie

Sport

» SCM-U debutează la Pitești în Cupa României
» Burcea: Suntem departe de jocul pe care îl putem dezvolta
» „Elitele“ au dat zece goluri Brașovului
» Tilihoi: E vremea noastră!
» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 2-a

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top