8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi dintre cei patru militari români răniţi în Afganistan au fost trimişi în Germania

Doi dintre cei patru militari români răniţi în Afganistan au fost trimişi în Germania

Doi dintre cei patru militari români răniţi în atacul de duminică din Afganistan au fost transferaţi, astăzi, în Germania pentru analize şi îngrijiri medicale de specialitate, ceilalţi doi urmând să fie îngrijiţi în continuare în Afganistan, anunţă Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat.

„În urma primei serii de investigații, evaluări şi îngrijiri medicale asigurate la unitatea de primiri urgențe a spitalului militar din Baza Aeriană Kandahar, s-a constatat că leziunile suferite de cei patru militari răniți în atacul de duminică, 25 septembrie, nu le-au afectat organele vitale, fiind de aşteptat ca starea lor de sănătate să evolueaze favorabil”, precizează MAPN.

Soldatul Costică-Victor Tarnovschi, care a suferit plăgi superficiale fără a avea leziuni majore, urmează să fie trimis la infirmeria Batalionul Protecția Forței ”Rechinii Albi”și va rămâne în atenția echipei medicale românești. Militarul, în vârstă de 22 de ani, este necăsătorit și se află la prima misiune într-un teatru de operații.

Ceilalți trei militari au fost evacuați în cursul acestei dimineți la Spitalul militar din Baza Aeriană de la Bagram, unde au fost din nou evaluați de medici, care l-au reținut pe caporalul Marcel Neagu pentru o evaluare medicală detaliată și tratament de specialitate. Militarul profesionist are 36 de ani, este necăsătorit, fără copii, și a mai participat la două misiuni în teatrele de operații din Kosovo (2005) și Irak (2009).

Sublocotenentul Florin Oprea și plutonierul Eduard-Vlad Romilă au fost evacuați, cu o aeronavă militară, la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, pentru investigații medicale complete și pentru îngrijiri de specialitate. Ofițerul, în vârstă de 23 de ani, este căsătorit, nu are copii și se află la prima misiune într-un teatru de operații, iar subofițerul, în vârstă de 37 de ani, este căsătorit și are un copil, fiind la a treia misiune, după una în Irak (2008) și alta în Afganistan (2011).

MAPN mai precizează că Forțele Terestre Române asigură un medic, ofițer de legătură la spitalul din Germania, pentru a facilita sprijinul medical acordat răniților și comunicarea cu familiile acestora și cu Ministerul Apărării Naționale.

Patru militari din Batalionul Protecţia Forţei ”Rechinii Albi” au fost răniţi duminică, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS