Opt migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Dolj

www.zf.ro


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu- Sectorul P.F. Bistreț au descoperit un grup format din șase cetăţeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România.

În baza unor informații obținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, judetul Dolj, în ziua de 20.09.2015, ora 18.30, a fost declanșată o acțiune specifică de combatere a migrației ilegale. Cu această ocazie, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al fluviului Dunărea, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română. Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni (trei bărbați, o femeie și patru minori), cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.

Aceștia au declarat că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria, fapt pentru care au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria, contra unor sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de dolari de persoană. Migranţii s-au deplasat pe traseul Turcia – Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior au fost preluaţi de un cetăţean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul şi i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.


Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca aceștia să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 21 septembrie 2016

Actualitate

» Renault își mută, pas cu pas, producția de la Mioveni în Maroc
» Amenzi de 4.000-10.000 de lei pentru prestatorii de servicii de plată care încalcă normele europene
» 675 de cazuri de rujeolă și trei decese, în 2016, în România
» Șase decese provocate de virusul West Nile
» Germania cere măsuri europene pentru a evita repetarea afluxului masiv de extracomunitari din 2015
» MAE: România nu şi-a asumat angajamente suplimentare de relocare a refugiaţilor
» Vremea murăturilor
» Excecelența în educație, rasplatită
» Se poate cumpăra vechimea pentru pensionare
» Sute de migranţi au dispărut astăzi în apele Mediteranei, în urma unui naufragiu
» Renault mută în Maroc producţia Logan Break MCV, din 2017
» Epidemie de rujeolă în România din cauza nevaccinării
» Procurorul general al României: Dosarul Mineriadei, finalizat spre sfârșitul anului; cel al Revoluției, în prima jumătate din 2017
» RADET cere intrarea în insolvenţă
» Gorghiu: PNL vrea eliminarea votului secret din Parlament
» Populația României s-a redus cu 13% din 1990 până în prezent
» Prognoza meteo pentru joi şi vineri: valori termice scăzute
» Program Colours Cinema Craiova, 23 – 29 septembrie
» Responsabili americani la Adunarea ONU: România şi alte 6 ţări promit că primesc de 10 ori mai mulţi refugiaţi decât în 2015

Publireportaj

» CJ a lansat la Târgu Jiu proiectul cultural-cinematografic „Omagiu lui Brâncuşi“
» Complexul Plaza Lake, soluția ideală pentru relaxare, agrement și evenimente speciale

Dolj

» Cum să-ţi cumperi vechime pentru pensie
» Toamnă bogată în Piaţa Centrală
» Dan Podeanu, premiat cu Diplomă de Excelență
» Ruris şi Fundaţia Gazeta de Sud au oferit rechizite copiilor
» Străzile Craiovei, acoperite de nămoale și bălți
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dosarul de la DNA al Olguţei Vasilescu – telenovelă fără sfârşit
» Loganul polițiștilor de la Rutieră, avariat în intersecție de un șofer din Balș
» Polițist condamnat cu suspendare pentru comiterea a cinci infracțiuni
» Craiova: “Verhaeren, poet european”, la Biblioteca Judeţeană “Aman”

Gorj

» Gorj: Săptămâna Mobilității Europene, marcată printr-un marș cu biciclete
» Eroii români, comemorați la Târgu Jiu cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
» Gorj: 1.500 de pensionari sărbătoresc în avans Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
» Gorj: Campania „Bucurie în mişcare”, la Târgu Jiu
» Gorj: Fostul director al SNLO nu mai lucrează la CEO
» Doi membri s-au retras din Consiliul de Supraveghere al CEO

Olt

» Olt: Criză acută de vaccin Hexacima
» Olt: Tichete sociale pentru caracalenii nevoiaşi

Mehedinţi

» Mehedinţi: Poliţiştii rutieri au aplicat amenzi de 24.000 de lei în 24 de ore

Sport

» Craiova a avut, în sfârşit, şi noroc
» SCM, după puncte la Slobozia
» Loredana Dinu le-a prezentat medalia de aur de la Rio spadasinilor de la „Trișcu“
» Șoavă: Am pierdut nemeritat
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, victorioasă la Voluntari

Bani & Afaceri

» Cine beneficiază de rambursări de TVA de 4,2 milioane de euro

Sanatate

» Rezidenții fug de spitalele mici, bolnavii sunt puși pe drumuri

Educatie

» Premii pentru elevii de zece

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top