Cioloș şi Hollande, la inaugurarea noii uzine de asamblare a elicopterelor Airbus H215 de la Ghimbav

hollande-ciolos
Sursa foto: bizbrasov.ro

Prim-ministrul Dacian Cioloș a participat astăzi, alături de președintele Republicii Franceze, François Hollande, la inaugurarea unui proiect important al cooperării economice româno-franceze, o nouă uzină de asamblare a elicopterelor Airbus H215, pe platforma IAR Ghimbav, Brașov, anunţă Guvernul într-un comunicat. Dezvoltarea acestui proiect va crea 350 de noi locuri de muncă până în 2020. Este vorba despre un proiect care presupune investiții de 51,7 milioane de euro, din care 15,5 milioane de euro în infrastructură, și care beneficiază de ajutoare de stat din partea Guvernului României în valoare de peste 5 milioane de euro.

”În spiritul parteneriatului strategic dintre România și Franța, am dorit să marcăm împreună o nouă poveste de succes în cooperarea economică bilaterală, prin dezvoltarea unui domeniu cu o mare valoare adăugată pentru ambele părți – domeniul aeronautic. Am inaugurat astăzi o investiție pe termen lung, într-un domeniu strategic, care îmbină schimbul de tehnologie, formarea profesională și noi game de producție”, a declarat cu acest prilej premierul Dacian Cioloș.

Împreună cu înaltul oficial francez, șeful Executivului român a cunoscut o parte din angajații uzinei și a avut o discuție cu reprezentanții conducerii Airbus Helicopters România, care le-au prezentat oaspeților etapele de dezvoltare prevăzute pentru acest proiect demarat după ce, în noiembrie 2015, Airbus Aviation a fost invitată să investească și să dezvolte capacitățile de producție din România, alături de Romaero și Aerostar.

Pe lângă liniile de fabricație, uzina inaugurată astăzi va avea un birou de cercetare, departament pentru vânzări și un centru de formare profesională. În plus, în strategia prezentată de către investitorul francez, este prevăzută asocierea cu societățile aeronautice din România, iar elicopterele fabricate la Ghimbav în următorii ani vor deservi piața globală. Se estimează că primele elicoptere Airbus H215 produse în România vor fi gata la sfârșitul anului 2017- începutul anului 2018.

Proiectul este întărit și de o componentă educațională, în spiritul sistemului dual de educație pregătit de Guvern. Tinerii care vor dori să lucreze în acest domeniu vor avea astfel acces la o mai bună pregătire profesională și o integrare mai rapidă în procesul de producție grație parteneriatului româno-francez încheiat între Airbus Helicopters, ministerele educației din România și Franța și colegiile tehnice sau universitățile din Brașov și București.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de marţi, 13 septembrie 2016

Actualitate

» Noua hartă a autostrăzilor din România
» Senatul a adoptat proiectul de lege potrivit căruia 1 iunie, Ziua Copilului, este sărbătoare legală nelucrătoare
» Olt: Adăpostul canin de la Sărăceşti aproape de capacitatea maximă de cazare
» Tarifele pe litoral ar putea creşte, sezonul viitor, cu aproximativ 10 procente
» Cioloș şi Hollande, la inaugurarea noii uzine de asamblare a elicopterelor Airbus H215 de la Ghimbav
» Senatul a adoptat legea RCA
» OUG privind plagiatele, la vot final în forma adoptată de comisie
» Hollande, la Măgurele: Franţa şi România pot să implementeze laserul cel mai puternic din lume
» Vineri va fi anunțat numele orașului din România recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii
» Aparat bun de casat la Radioterapie
» Ziua Pompierilor
» Protest sau nu la Tribunal?
» Sebastian Ghiţă a scăpat de controlul judiciar
» Baroul Bucureşti a amânat luarea unei decizii în cazul lui Victor Ponta
» Ministerul Finanțelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă
» 255.000 de doze de vaccin hexavalent vor ajunge la pacienţi în cel mult 20 de zile
» Programul Internship la INS
» Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, audiat la DNA
» Președintele Hollande ar putea sprijini aderarea României la Schengen
» Doi migranți s-au înecat în Dunăre în timp ce încercau să ajungă în România
» Transportatorii ar putea amâna protestul de joi
» François Hollande, în România: Trebuie să găsim soluţii pentru securitatea frontierelor
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Şapte cazuri de infecție cu virusul West Nile în Oltenia
» Bulgaria: Doi migranți au murit înecați și patru sunt dați dispăruți în Dunăre
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Atentat sinucigaș în Pakistan
» Cutremur cu magnitudine 3.5 în Prahova
» Prima vizită oficială a unui președinte francez la București, din ultimii 25 de ani
» Traficul rutier, îngreunat pe DN 7 București – Pitești

Dolj

» Craiova: Preşedintele CJ Dolj şi prefectul, prezenţi la Ziua Pompierilor
» Craiova: Expoziţie de pictură semnată Daniel Guţă, la Galeriile Cromatic
» Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor din Craiova, extins la case
» Craiova: S-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice
» Dolj: Dosar penal pentru conducere auto neînmatriculat şi fără permis

Gorj

» Ministerul Energiei a numit Consiliul de Supraveghere la CEO
» Gorj: Dezbatere publică „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, organizată de Ministerul Mediului la Târgu Jiu
» Gorj: Ciurel nu revine la şefia CEO
» Gorj: Tineri reținuți pentru furtul unui calculator
» Gorj: Transporta ilegal 10 tone de cărbune
» Gorj: Grevă la Tribunal
» Gorj: Om al străzii, mort lângă o pubelă de gunoi

Olt

» Olt: Cele mai multe sancţiuni aplicate de poliţiştii locali sunt pentru încălcarea regulilor de circulaţie
» Olt: Prefectura a activat pe site o secţiune specială dedicată alegerilor parlamentare din decembrie

Vâlcea

» Vâlcea: Femeie urmărită internaţional pentru un omor săvârşit în Grecia, depistată de poliţişti
» Vâlcea: Mai mulţi şomeri la sfârşitul lunii august
» Vâlcea: Transportul în comun este paralizat. O societate de profil a rămas fără licenţă timp de 30 de zile
» Incendiu puternic la o fabrică de cherestea din Vâlcea

Sport

» Fotbal / CSO Filiaşi s-a calificat fără emoţii în turul patru al Cupei României

Magazin

» Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Crucii

Top